Comedia salvează armonia…vieţii

Lilu Lilu Crocodilul

Este supărat copilul, 

Nu mai râde nu mai cântă

Nu mai fluieră pe luncă.

 

E timpul pentru schimbare

Pentru joacă pentru soare 

Aventură și culoare

La un film sau o plimbare.

 

De ce nu amândouă? O plimbare până la cinema. 

 

InterComFilm Distribution aduce în cinematografele din România noua producție inspirată din cartea cu același nume scrisă de Bernard Waber. Titlul original fiind Lyle, Lyle, Crocodile.

Un film pentru copii, doar pentru că are animație? 

Nu numai. Este un film pentru întreaga familie. 

Cel puțin așa ne dezvăluie acest trailer care circulă pe internet 

 

Când? Lansarea va fi în 23 decembrie 2022 DOAR la cinema.

 

O ocazie minunată de a petrece timp de calitate împreună. Părinţi şi copii.

 

Eu mi-am dorit ca fiica mea să strângă amintiri cu părinţii. Era în şcoala generală când am hotărât să mergem la cinema. Doar noi două ca fetele. Nu am citit cu prea mare atenţie afişul. La casa de bilete aştepta în spatele meu, nerăbdătoare. 

• Nu aţi citit afişul? mă întreabă casierul Nu este indicat pentru cei cu vârsta sub 16 ani. 

Se vedea de la distanţă că fiica mea nu ajunsese la acea vârstă. Am plecat. Am citit apoi afişul. Aşa scria. Cu litere mici. Cu litere mari scria 2D. Nici nu mai ştiu ce fel de film era. 

 

Am plecat povestindu-i cum în vremea copilăriei mele mersul la cinematograf era singura distracţie în zilele ploioase. 

Şi întotdeauna în gaşcă!

 

Cea mai mare aglomeraţie la casa de bilete era când pe afiş apăreau filmele indiene. Eram cu mic cu mare fascinaţi de muzică, dansuri. Noi cei mici nu prea înţelegeam dramele, toate erau dramatice, sau aşa – mi amintesc.

Muzica era cea care ne atrăgea atunci.

Şi nu beneficiam ca acum de Dolby Atmos.

Câteodată se mai pierdea sunetul pe parcurs. Îi vedeam doar pe actori mişcându-se rapid pe ecran.

Atunci începeau fluierăturile mai ceva ca pe stadion.

Uneori era şi în sală foarte frig. Rămâneam îmbrăcaţi în hainele groase, dar fericiţi că găsisem un bilet, nu mai simţeam cum pişca la obraji. Ne mai foiam pe scaun, ne mai înghesuiam unii în alţii.

La unele reprezentaţii era nevoie să strângem bani şi unul dintre noi să meargă dis de dimineaţă la caserie ca să ia bilete.

De bani făceam rost ducând la centrul de colectare sticle şi borcane goale.

 

(În zilele noastre am observat că la unele cinematografe îţi alegi şi locul în sală unde să stai. Bineînțeles toată tranzacţia se face online. Adio orelor de stat la coadă cu bocancii în zăpada îngheţată)

 

Altfel, înaintea orei de începere a filmului le mai găseam doar la suprapreţ, fiind cumpărate de băieţii deştepţi.

Da! Erau şi atunci.

 

Mergeam şi la western-uri. Mirajul american. 

Dar nu lăsam nici comediile româneşti să ne scape.

 

Crescând am început să le selectăm conform vârstei. Înclinam spre cele romantice mai ales când nu mai era vorba de mers în gaşcă ci doar… în doi.

 

Ce nu aveam atunci în sală: popcorn.

Încă nu ajunsese moda la noi. mai vedeam în câte un film american, dar la noi în sală se intra cu seminţe coapte servite în cornet.

 

Când s-a reconstruit centrul oraşului printre blocuri şi magazine au strecurat şi un cinema. Era cel mai modern. În sală era cald (ne ţineam paltoanele în poală), scaunele erau tapiţate, nu de lemn ca la celelalte.

Ecranul pe care se proiecta filmul strălucea în bătaia multelor becuri care luminau scena.

 

După 1989 au apărut filmele la video.

Mergeam şi la acelea. Cele mai multe erau cu lupte. Cu traducere vocală peste sonorul original.

Unii dintre noi care mai învăţasem câte ceva engleză în şcoală ne revoltam că nu auzeam traducerea exactă.

Râdeam când la expresiile la care acum se aud bipuri atunci auzeam “La naiba”

Dar tot mergeam şi la acele reprezentaţii. Ne întrebam unii pe alţii ce au vorbit protagoniştii; şi uite aşa mai reţineam cuvinte în engleză. Le asociam cu personajele şi acţiunile acestora.

 

 

Mai târziu au început să apară la televizor multe filme. 

Am renunţat la cinema. 

 

M-am bucurat însă când am auzit că sălile care nu s-au desfiinţat au fost modernizate. Că încă merg tinerii la film.

Şi m-am amuzat când am obeservat tonetele cu popcorn de la intrare.

 

Am văzut că pe afişul filmului Lilu, Lilu, Crocodilu scrie dublat în limba română.

 

În pagina FB InterComFilm scrie Dublat și subtitrat în limba Română. 

 

Pentru mine nu contează acum cum este. Îmi doresc să merg la cinema.

 

În amintirea acelor zile din copilărie. Mai ales că filmul este comedie. Are şi secvenţe muzicale. Avem nevoie de momente vesele în viaţa noastră. Păi nu a făcut românul haz de necaz toată existenţa lui?

Comedia salvează armonia!

Armonia vieţii! 

Că nu va mai fi în gaşcă asta-i sigur. 

Dar cine ştie, poate din întâmplare la lansarea din 23 decembrie 2022 îmi găsesc în sală vechii prieteni. Vom privi filmul, vom râde, apoi vom comenta secvenţele ca-n tinereţe.

 

Pozele sunt preluate de pe sit-ul intercomfilm.ro

 

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2022 Proba 22. De la filmele copilăriei la distracția în familie de astăzi, la cinema.