“Soții (sau doar părinții) nu au nevoie să cunoască dreptul civil sau dreptul familiei, trebuie doar să respecte moralitatea unei relații pentru a nu ajunge să cunoască dreptul.”
spune Nora Cosmina Drulea, avocat specializat în dreptul familiei.
O nouă probă în SuperSpring Blog 2023 sfredeleşte bine în anumite amintiri pe care le credeam uitate.
În timpul facultăţii am fost la multe nunţi. Nu simţeam presiunea că trebuie să mă duc. O făceam pentru că mergeam în gaşcă. Abia dacă zăream în restaurant pe cei maturi. Noi, colegii însurăţeilor, umpleam cu voioşia noastră tot spaţiul.
Îmi amintesc cu drag una dintre ele; Formaţia care le-a cântat şi ne-a încântat, era formată din studenți, care foloseau cu măiestrie instrumentele muzicale. Toată petrecerea a fost un spectacol.
După câţiva ani m-am întâlnit cu El. Cu surprindere am aflat că divorţaseră, ea a plecat la Bucureşti, el a rămas în oraș. Într-o zi întâmplător m-am întâlnit cu Ea. Se recăsătorise.
Copii nu au avut. Nu a mai fost nevoie de stabilirea locuinței minorului.
DE CE? a fost întrebarea pe care nu m-am putut abţine să nu le-o adresez.
Amândoi au spus: divorţ culpă comună. Şi au schimbat subiectul.
Îi cunoscusem cu mult timp înainte să se căsătorească. Am petrecut la chefuri. Ne-am susţinut la examene. Participarea mea la nunta lor a fost ceva firesc. Le vedeam dragostea în tot ce făceau. Erau mereu împreună. Când se stabilea numărul petrecăreţilor, ei erau cei pe care nu-i întreba nimeni dacă vin împreună. Era de neconceput să vină separat. Până când divorțul i-a despărțit.
Unde, când, de ce s-a produs ruptura?
Oare ei mai știu?
Avocaţi în cinematografie
Un film românesc, pe care îl revăd de multe ori cu amuzament este Buletin de Bucureşti. Personajele principale, Radu şofer de taxi cu adresa din buletin în Bucureşti, are nevoie de bani, Silvia are bani, dar vrea neapărat să rămână după terminarea facultăţii în Bucureşti. O căsătorie de convenienţă pe care amândoi sunt de acord să o termine cât mai repede de comun acord.
Râd la scenele în care avocatul strigă maiestuos când le cere diverse dovezi. Când povesteşte cum pledează în faţa judecătorului. Nu am fost eu în multe săli de judecată dar parcă nu-mi vine să cred că aşa se întâmplă şi în realitate.
Ori de câte ori revăd filmul rămân cu amintirea ultimei scene (exact după pronunțarea divorțului):
Radu întreabă:
– Vrei să te măriţi cu mine?
Silvia răspunde cu tristeţe.
– Nu mai am 10.000 lei.
Filmul este o comedie. Dar oare câţi dintre cei care fac acest pas consideră că trăiesc o comedie?
Probabil ca să treacă mai uşor peste moment, fac haz de necaz. Dar un divorț costă.
Taxe către stat, către notar, expertize, analize, drumuri către tribunal, onorariul avocatului…
Cel mai ieftin pare a fi cel din culpă comună.
Dar, există anumite condiții în care cei care odată se țineau fericiți de mână, se pot despărți repede și ieftin.
Așa cum spune Avocat Nora Cosmina Drulea, Divorțul la primărie se face numai prin acord și numai dacă nu există copii. Acesta durează fix 30 zile si costă 200 lei. Orice proces are prețul lui atât psihic cât și financiar, iar cel din urmă preț este confidențial cu fiecare client în parte.
Buchetul de mireasă sigur a costat mai mult.
Ce spune statistica pentru anul 2021:
(La rubrica „din vina cui se desface căsătoria” este un tabel care umple mai mult de o pagină A4):
Avocaţi în viaţa reală
„Dreptul familiei este mai mult despre familie decât despre drept”.
este motto-ul profesionistului Nora Cosmina Drulea
În timpul liceului am avut o minunată profesoară la limba română. Era mereu cu zâmbetul pe buze, micuţă de statură, mereu îmbrăcată modest. După vacanţa de vară la avizier un nume necunoscut era în dreptul materiei Limba şi Literatura Română. Aşteptam curioşi să vedem cum va fi profa cea nouă.
Am privit cu uimire cum în clasă, cu acelaşi zâmbet a intrat doamna noastră.
A aşezat pe catedră catalogul, ne- a zâmbit şi ne-a comunicat simplu. Am divorţat. Există în legislaţie o portiţă. Pe ea scrie: revenirea soției la nume. Am profitat de ea. De azi înainte numele meu de fată este cel pe care îl voi folosi.
(Nu mai ştiu sigur dacă exact aşa s-a exprimat sau am asociat eu acum o expresie cu ce ne-a spus atunci!)
Am aflat mai târziu că a aşteptat să plece fiica la facultate ca să facă acest demers. S-au scurs anii. Dar în statistici văd că se păstrează cel mai mare procent al celor care divorţează după 20 de ani de căsnicie. Unii își lungesc agonia pretextând că rămân împreună de dragul copiilor. Alții au afaceri de familie la care nu pot renunța.
De cele mai multe ori femeia este cea care din diverse motive nu poate renunța la căsnicie din cauza imposibilității de a-și asigura întreținerea personală sau pe cea a copiilor. O nouă provocare intervine în procesul de divorț: obligația de întreținere.
80% psihologie, 10% diplomație și 10% juridic”
De ce spune Nora Cosmina Drulea că 80% este psihologie? Pentru că ego-ul părţilor implicate pare să atingă cote alarmante în fiecare caz în parte. Cea care pune stăpânire pe fiecare acțiune este FURIA.
Cei care alimentează de obicei necazurile sunt membrii familiei extinse. Fiecare are o părere de obicei bine intenționată care în necunoștiință de cauză poate face mai mult rău decât bine. Persoana care nefiind implicată emoțional poate vedea situația în ansamblu este avocatul specializat în dreptul familiei.
Pentru cei interesați acum am aflat că există următoarele tipuri de divorț:
- Divorțul prin Mediere
- Divorțul la Primărie
- Divorțul la Notar
- Divorțul cu avocați
Un subiect despre care se vorbește foarte puțin este psihologia divortului:
- Divortul Emotional
- Divortul Psihic
Este avocatul un rău necesar? Este, pentru cei care au uitat jurământul iubirii, pentru cei care orbiți de orgolii nu mai văd suferința copiilor.
Acum câteva zile am auzit într-o discuție întrebarea:
divorţ la distantă prin acord sau divorţ din culpa exclusivă?
Dacă, ca și mine, nu știți termenii, urmăriți filmulețul.
Un sfat de la Avocat Nora Cosmina Drulea:
„Cel mai important lucru pe care trebuie să îl facă un părinte față de el însuși este SĂ ÎNVEȚE CEEA CE NU ȘTIE, să accepte că nu știe și să își corecteze comportamentul. De aici pornește totul: comportamentul față de el însuși, apoi față de fostul partener și apoi față de copil.”
Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2023
Proba 5. Tu ce știi că face un avocat?