Paste Băneasa premiate pentru gust şi culoare

Moara Băneasa, soare, câmp galben

 

Privesc pastele prin ambalajul galben strălucitor de pe masa din bucătărie şi zâmbesc amintirilor.  

Maria, fiica mea, a mers la grădiniţa cu program prelungit direct în grupa mare. Seara, am întrebat-o dacă i-a plăcut ziua. Da, a zis, am mâncat macaroane. Apoi a tăcut. Nu era prea entuziasmată de restul programului.

 

A doua zi o întreb iar ce i-a plăcut la grădi. Răspuns: am mâncat fidea cu lapte. Şi altceva ce-ai făcut? Tăcere.

 

Am sperat că a treia zi îmi va povesti despre educatoare, colegi, sau jocuri. A treia zi a mâncat…spaghete cu pui. Ştiam că e mare amatoare de paste dar nici aşa.

 

Maică-mea care arunca întotdeauna apa în care fierbeau pastele din cauza stratului gros de făină care rămânea în oală, s-a supărat foc. 

 

– Crezi că au ei grijă să fiarbă pastele cum trebuie; îi îndoapă pe copii cu făină?

 

S-a dus direct la bucătăria grădiniţei. S-a întors relaxată:

 

– Auzi tu, ce au inventat ăştia, paste la care nu mai arunci prima apă. Le zice paste grau dur, ia să cumperi şi tu. 

– Cum se numesc, întreb eu curioasă.

 

Maică-mea scoate din geantă punga goală şi mi-o întinde   Paste Baneasa

 

De atunci a început legătura noastră de dragoste. 

Primul fel de mâncare pe care fiica mea a învăţat să-l gătească singură: Paste cu brânză. Apoi rubrica Retete Baneasa s-a transformat în lectura favorită. 

 

– O faci bucătar, întreba soţul, o carte de aventuri nu citeşte şi ea, doar reţete?

– Las-o să citească şi să gătească! Îşi dezvoltă şi alte abilităţi.

 

Chiar şi acum studentă fiind, când a plecat în alt oraş, în bagaj şi-a făcut loc pentru pungile preferate (viaţa la cămin nu-i uşoară mai ales la început!): spaghetti grau dur Baneasa, Fusilli grau dur Baneasa (pe astea cică se lipeşte cel mai bine sosul ANTONIO DI VAIO Tonno) şi Farfalle grau dur Baneasa.

Când am cumpărat prima dată paste Baneasa Alfabet m-am gândit uite ce idee trăsnet să verific ce litere ştie odorul. Numai că în timpul mesei Maria era atât de încântată de literele care pluteau în  lingură, că uita să mai şi mănânce.

 

Soţul s-a supărat puţin: Ideea asta a ta Gateste cu Baneasa se pare că dădu greş. Copilul ăsta când mănâncă?

 

I-am dat Mariei ce-a rămas în pungă să “gătească” ea păpuşilor Bunatati Baneasa. 

 

În timpul comunismului la televizor vedeam multe filme italiene. Era imposibil să nu fie o scenă în care femeile să nu prepare împreună paste. Le uscau pe sârme cum uscam noi rufele. Câteodată camera de luat vederi făcea un stop-cadru mai lung când mâinile îndemânatice răsuceau Fusilli. Sau le amestecau cu diverse ierburi pentru culoare şi gust. 

 

Orice farfurie cu Farfalle Tricolore, mă trimite în copilăria mea când urmăream fascinată personajele din filme.

 

 

Făceam și noi în casă dar mama fire mai economică prefera să păstreze ouă pentru prăjituri. Şi nu-mi plăcea când în mica noastră bucătărie era făina împrăştiată unde nu te aşteptai. Apoi în timpul uscării nici să măturăm nu puteam.

 

Acum prefer să le cumpăr. Bucătăria rămâne curată. Sunt ambalate corespunzător. Ştiu exact care este gramajul în pungă, şi mai ales la fiecare model scrie pe pungă  cât timp trebuie să le fierb ca să aibă gustul autentic italian.

 

Penne rigate grau dur Baneasa  Timp de fierbere recomandat 8 minute Cantitate netă: 400 g

 

Farfalle grau dur Baneasa Timp de fierbere recomandat 8 minute Cantitate netă: 400 g

 

Tagliatelle grau dur Baneasa Timp de fierbere recomandat 5 minute Cantitate netă: 200 g

 

Spaghetti grau dur Baneasa Timp de fierbere recomandat 8 minute Cantitate netă: 500 g

 

Şi preferatele tatălui meu: 

Macaroni Timp de fierbere recomandat 8 minute Cantitate netă: 500 g

 

Un alt motiv pentru care nu mai fac paste în casă este că nu am timp. De ce să frământ eu coca, să tai coca, să usuc pastele mai ales că de fiecare dată îmi ies inegale şi nu fierb uniform?

 

Fabrica de Paste Baneasa împreună cu Moara Baneasa sunt dotate cu tehnologie din ultima generaţie.

 

Au toate certificările necesare: ISO 9001, ISO 14001, IFS Food version 6, Higher Level si certificarea FSSC 22000:2010.

 

Au laboratoare moderne care analizează caracteristicile fizico chimice si reologice.

 

Nici eu nu am ştiut dar am aflat că: 

reologia este  ramură a fizicii al cărei obiect de studiu îl constituie curgerea lentă și deformarea în timp a corpurilor solide sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor.

 

M-a bufnit râsul când mi-am amintit cum spărgea fiica mea pastele şi încerca să le lipească pe globurile de Crăciun ca să le dea personalitate, zicea ea. 

 

– Globuri aurii mamiii, ţipa ea când punea mâna pe paste.

 

Sau înşira Penne rigate grau dur Baneasa pe o sfoară, le picta cu acuarele ca să facă lănţişor pentru brad. Da! a făcut şi din astea, mica mea artistă.

 

Pe scurt:

 

_ prin moară trec 350 tone/zi

 

_ se umplu sacii cu 10 tipuri de făină

 

_ distribuie produse pe 15 pieţe externe

 

_ deţin 4 certificate de calitate.

 

Deci, de ce să mă chinui eu acasă?

 

Nu mă delectez eu cu nişte paste care au primit PREMIUL PENTRU CEL MAI PUTERNIC BRAND, în categoria Alte produse alimentare, la ediția a XII-a a Galei Premiilor PIAŢA ale industriei bunurilor de larg consum?

 

Ba da, asta fac!

 

 

Că din 25.000 tone de paste câte face Baneasa anual sigur găsesc şi eu să cumpăr la orice oră câte ceva din diferitele tipuri de paste, cu și fără ouă: paste scurte, lungi, cuiburi, tradiționale (homemade), tricolore, paste cu forme speciale pentru copii, farfale, lasagna, etc.

 

Mai ales că îi pot urmări cu uşurinţă pentru noutăţi şi pe reţelele sociale la adresele:

 

Copila a crescut nu mai cere litere alfabet în supă  dar Gustul Baneasa a rămas în preferinţe.

Acum știu că oricând își poate pregăti ceva bun. Dovada este în acestă farfurie:

  Gătit, aranjat, pozat de mica mea bucătăreasă (nu mai este mică, dar mama, tot mamă rămâne!)

 

Eu rămân la preparatele tradiționale, supă de pui cu Tagliatelle grau dur Baneasa:

gătit, pozat, mâncat cu poftă!

 

Pozele sunt preluate de pe situl https://www.pastebaneasa.ro/ și din arhiva personală.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2022 Proba 19. Gătește cu Băneasa! Tu ce amintiri delicioase ai?

Gabriela Marinescu

Am multe roluri: fiică, soră, soție, mamă, mătușă, verișoară....
Aș fi vrut să fiu profesoară, dar viața m-a dus către o facultate cu profil tehnic. Nu știu dacă era în firea mea partea pragmatică; poate liceul industrial, mai apoi facultatea de electrotehnică m-au determinat să fiu o persoană practică. Mânuiesc cu ușurintă o bormașină electrică, o motosapă, repar instalația sanitară, dar cel mai mult îmi place să mânuiesc stiloul.
Îmi plac cuvintele. Sunt fascinată de puterea lor. Cu un cuvânt poți mângâia sau lovi.
Eu sunt Gabriela Marinescu

Articole recomandate

2 comentarii

  1. […] Paste Băneasa premiate pentru gust şi culoare […]

  2. […] Despre Moara Băneasa şi diferitele sortimente de făină am scris mai multe în articolul Paste Băneasa premiate pentru gust şi culoare […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I accept the Privacy Policy