„Dumnezeu a creat apa; însă omul a creat vinul.”

Victor Hugo

-Făcuși vinul, întreabă olteanul.

-Făcut-am răspunde moldoveanul.

-Noroc și sănătate!
-Să fie belșug în toate!

Este un dialog imaginar. Olteni, moldoveni, ardeleni, dobrogeni, toți închină un pahar cu vin ori de câte ori viața îi aduce în jurul unei mese.

Sau lasă să cadă pe pământul strămoșesc, o picătură de vin pentru cei ce s-au dus.

O tradiție care încă se păstrează în zona Olteniei este împărțitul. Marile sărbători Paștele, Crăciunul, Sfânta Mărie, Sfântul Pavel sunt însoțite de acest obicei.

Și atâta timp cât vor mai fi MUME ca muma mea, obiceiul se va păstra și transmite din generație în generație.

  
Muma s-a dus. Dar amintirea împărțelilor a rămas puternică. Nu punea gura pe mâncare până nu mergea la cimitir la tămâiat și până nu termina de dus peste tot împărțiturile.
În tinerețe frământa colacii cu mâinile ei. Îi cocea în țăst. Viața i-a dat poveri grele pe umeri. Și-a îngropat pe rând copiii, socrii, bărbatul. Noi, vecinii ei, i-am devenit nepoți. Toți îi spuneam mumă pentru că așa îi era vorba:
– Veniși mumă?… Hai să-ți dea muma o bucată de pâine frământată de mine cu drojdie din turtiță de vin (mai târziu am aflat că făcea maia din spuma de la fiertul vinului și o înmulțea mereu cu făină să aibă atunci când frământa coca).
Întotdeauna avea pentru copii fructe proaspete sau uscate. Dăruia din puținul ei. Muma iubea Paștele. 

Ce este împărțitura?

Mâncare dată de pomană. În porție mică. Cât să mănânce omul la o masă.
Într-o pâine mică coaptă în formă de cruce cu ajutorul unui cuțit se face o mică gaură în care se introduce o lumânare subțire. Pe colac se fixează o bucată de carne sau brânză; se mai adaugă la porție ou fiert, o felie de cozonac sau chec, un fruct (mere, lubeniță, struguri_depinde de sezon) și întotdeauna un pahar cu vin. 

Fiecare pune, pe sau lângă colac, așa cum a învățat din strămoși și bineînțeles după buget. Unii se mai gândesc la preferințele culinare ale celor pe care-i pomenesc. Dar niciodată nu lipsește VINUL!

Pentru o familie împărțitura înseamnă 2 colaci ornați cu bucate + 2 pahare pline cu vin.

Îmi place tradiția asta. Nu știu cum altfel aș întâlni acei oameni. Când merg la țară, rar ies din curte. Mereu îmi găsește mama ceva de făcut. Dar la sărbători se schimbă treaba. Atunci avem timp să stăm de vorbă la un pahar cu vin. Să ne povestim ce ne doare și ce ne înveselește. E tihnă pentru toți.

Daaar am o singură problemă. De fapt aveam, pentru că i-am găsit rezolvarea.

Pic cu pic se vărsa vinul…

…în coș, pe ștergarul de obicei alb brodat manual. Nu știu cum se făcea, dar niciodată nu ajungeau paharele pline până la destinație. Acum, că se mai vărsa din lichid nu era așa mare paguba. Întotdeauna spuneam că e pentru cei duși.

Aveam ceva de mers până la casa unde trebuia să las împărțiturile; se întâmpla să mă mai sperie un câine, și-atunci mâna ce ținea coșul, zvâcnea, paharele uitau de legea echilibrului și se lăsau amenințător într-o parte binecuvântând și împodobind ștergarul cu alte flori ceva mai neuniforme (ca să nu le zic pete cât nucile). Gospodinele știu cât de greu se scot petele de vin, mai ales când culorile oscilează între roşu-rubiniu și roșu-cărămiziu. Sau cu ochii după frumoasele flori din curțile mai mult sau mai puțin îngrijite, mai călcam într-o groapă, că pe ulițele satului încă nu a ajuns asfaltul!

Când am întrebat de ce nu punem în sticle mi s-a spus:
– Așa-i tradiția, vinul se dă doar de gust!

Ce s-o mai lungim. Tradiția e tradiție, dar dacă se poate îmbunătăți, de ce nu? Și cine știe, poate schimbarea adusă de mine e apreciată și prinde rădăcini.

Esențele tari se țin în sticluțe mici

Ideea mi-a venit când am văzut miniaturile marca Beciul Domnesc. Cantitatea de 187ml mi s-a părut potrivită, vinul e de calitate în sticlă cu dop. Bine înfiletat. Adică sigilat. Imposibil să se verse.

Cu etichetă, să știe omul ce bea. Mai ales că gusturile nu se discută: sec, demisec, dulce, demidulce!

Acum, că doar nu se termină toate întrebările o singură dată, a apărut altă dilemă: ce cumpăr?

Dacă tot umblu la tradiție să aduc și un plus de valoare. Să se armonizeze mâncarea cu vinul, că așa-i la români. Dăm pomana pentru morți, dar prin trupurile celor vii! Și atunci cei care beneficiază de gust să fie mulțumiți.

Am început studiul pentru a alege vinul potrivit. Cum s-ar spune, am premeditat schimbarea! 

Cea mai bună sursă? Chiar site-ul producătorului. Am așezat informațiile frumos într-un tabel să le pot compara în liniște. 

 Feteasca Neagră a însoțit împărțiturile. 

Pentru că vinul își găsește rostul lângă colacii pe care mereu spunem bogdaproste. 

Vinul a fost, este și va fi, liantul între viață și moarte. Istoria păstrează momente prin monumente. Crama Beciul Domnesc este o dovadă.

Dar pentru masa de sărbătoare tot sticla clasică are căutare. Nu de alta, dar fiind vinul bun, se termină repede.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2024

Proba 6. Savurează clipa la un pahar de vin Beciul Domnesc!