Cu răbdare și cu măsură, construiești o casă durabilă

Depozit virtual

Nu ridica ziduri până nu ai planul făcut

Îmi plac poveștile despre începuturi. 

Cel mai mult mă fascinează acel punct zero al relației când personajele principale se întâlnesc.


⇒ Prima privire, primul cuvânt, primul zâmbet.

Îmi plac poveștile despre locuințele construite în familie. 

⇒ Primul gând, prima schiță, prima plată.

Casă de piatră!

Spunem, celor care cu zâmbetul pe față spun marele DA.

Expresia provine din antichitate când piatra era considerată simbolul trăiniciei.

Eu propun spre analiză povestea Cei trei purceluși scrisă de Joseph Jacobs.

Pe scurt, pentru cei mai tineri cititori, care poate încă nu au apucat să coloreze cărțile cu drăguțele personaje:

Trei frați purceluși hotărăsc să plece în lume și să-și facă prin forțe proprii propriile locuințe.

Purcelușul numărul 1 folosește ca material balotul din paie, pe care lupul, personajul cel rău, îl zboară la prima suflare. Ghinion pentru micul constructor care ajunge direct în burtica înfometată a lupului.

Purcelușul numărul 2 folosește nuiele care sunt rupte la prima lovitură a mult mai puternicului lup. Și-a dat obștescul sfârșit ca frățiorul lui.

Purcelușul numărul 3 folosește cărămizi. Încercările lupului sunt sortite eșecului. Când reușește să intre în casă prin horn, nimerește în  cazanul cel mare cu apă fiartă.

Sfârșit poveste.

Început de analiză pentru noi cei care vrem să ne construim locuințe trainice.

Cine nu pune cărămidă cu cărămidă, nu va avea casă

Dar, de unde luăm cărămida potrivită? Vremurile s-au schimbat. Deși spunem casă de piatră, la construcție folosim cherestea, BCA, cărămidă, gresie, profil zincat, fier forjat, inox, sticlă și multe alte materiale despre ale căror proprietăți știm prea puține.

Sunt însă oameni pricepuți care studiază ofertele, analizează, compară, oferă.
La întrebarea cum se numește meseria acestor oameni răspunsul este Depozit Virtual.

Consultant Depozit Virtual
Consultant Depozit Virtual

 

Pentru cei obișnuiți cu meserii clasice de genul doctor, învățător, instalator, denumirea poate părea ciudată. Cum spuneam, suntem într-o continuă schimbare. Câștigă cei care sunt într-o permanentă adaptare la cerințele vieții.

Depozit Virtual este un om, care are mai multe răspunsuri despre construcții, decât credem noi ceilați că avem întrebări.

Și la cele de genul:

Să fie o casă pe pământ? 

— Știi, mi-a spus cineva, de acum încolo îmbătrânim, vom mai putea noi, peste câțiva ani, să urcăm scările spre dormitor? Mi-e că îl construiesc degeaba. Copiii-s plecați în depărtări, și când vor veni, n-o să le mai placă ce am construit eu. Mai ușor schimbi arhitectura la o casă pe pământ. Zic și eu!

Să fie o casă cu mai multe camere?

Eu am vrut o casă cu trei dormitoare la etaj, fiecare cu baia ei,
Una e camera mea și-a nevestei, una este a fiicei, și-n cealaltă fac dormitor pentru oaspeți. Părinții noștri sunt bătrâni, se mișcă mai lent, când vin la mine, vreau să fie liniștiți că nu-i scot din baie, când le e lumea mai dragă.

O casă din paie este pentru o zi, o casă din cărămidă este pe viață

În povestea cu cei 3 purceluși noi suntem pe rând în rolul lor. Vrem ieftin, repede și bun.

Materialele să fie calitate premium, livrarea rapidă și în condiții perfecte.

Fiecare om din echipa care ne lucrează să aibă două mâini drepte și 3 capete care să răspundă rapid tuturor provocărilor care apar mai ceva ca ciupercile după ploaie.

Mi-am adus aminte de cuvintele unchiului meu, Nea Telu, constructor de meserie, când mă uitam lung în zare după mașina care trebuia să ne aducă piatra de rău, necesară pentru fundația casei:

Casa e ca familia. Nu pui bazele bine, e posibil să cadă, căci ploile și vântul își fac treaba lor. Cu răbdare și cu măsură, construiești o casă durabilă. Fundația, structura de rezistență, acoperișul, finisajele și izolația se fac cu material bun și mână pricepută. Degeaba ai una dacă n-ai alta. Meșterul zice că vrea un tip de ciment, dar e treaba ta să-l procuri, nu a lui. El trebuie să știe să-l taseze bine. Fierul beton să fie la diametrul potrivit, oamenii din echipă să-l aibă în șantier exact când trebuie, ca să pregătească structura înainte să vină cifa cu beton. Le arvunești separat. Că dacă meșterul îți vinde și materialele, e posibil să nu fie cele mai bune, își mai pune și el partea lui de câștig, și unde ajungi? Când îți cumperi tu materialele știi exact cât face, dacă echipa pe care o ai azi, mâine poate nu mai vine la muncă, găsești tu alta să termine treaba. Faci pagubă doar la mâna de lucru, dacă apuci să le dai toți banii.

Îl văzusem în copilărie de multe ori la lucru. Mânuia cu grijă mistria și canciogul, pe care le curăța cu grijă la sfârșitul programului ca să le aibă curate la prima oră când reîncepea munca.

Banul economisit are valoare dublă

Pentru achiziție materiale construcții, deschidem acum o pagină de internet și tastăm un cuvânt sau o expresie specifică. Apoi adăugăm în coș valoarea dorită. 

Întrebarea este dacă ce ne dorim este și necesar. Da, e bine să ne luăm o marjă de siguranță, dar cât de mare să fie aceasta? Unde ne oprim cu estimările? Cu cine ne sfătuim?

Blog-DV-Franciza
depozitvirtual.ro

Cu Depozit Virtual. Are acces la o rețea de peste 300 de producători și importatori.

Oricine poate beneficia de consultanță construcții gratuită pentru orice tip de proiect. Asta înseamnă că după completarea unui formular în maxim 24 ore, oferta personalizată, este primită pe mail sau pe WhatsApp și un consultant personal este disponibil pe tot parcursul construcției. 

Când am construit casa am făcut câteva greșeli în alegerea specialiștilor care promiteau că vin cu materiale și oamenii care să lucreze cu ele. Deși fusesem atenționată de unchi. Am plătit uneori mai mult decât era cazul.

E posibil să nu nimeresc din prima consultantul potrivit pentru proiectul meu. Dar echipa fiind mare, se cunosc între ei, își știu abilitățile și altfel primesc o recomandare.

Mai avem noi românii o vorbă: lucrul amestecat miroase…rău.

În construcții prețurile la materiale și manoperă să fie ca uleiul și apa. Niciodată amestecate.

depozitvirtual.ro
depozitvirtual.ro

 

Acest articol a fost scris pentru competiția Spring SuperBlog 2026

Proba 2. De la client nehotărât la proiect reușit. Rolul consultanței umane în construcții

 

 

 

 

 

Autor

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I accept the Privacy Policy