Sănătatea nu este preţuită până când nu apare boala.

(Thomas Fuller)

Copilul râde, aleargă, întoarce capul. Un pas greșit și vocea se transformă într-un sunet ascuțit:

— Auuuu! Maaamaaa!

Lacrimile țășnesc, năsucul respiră sacadat. Mânuțele proptite pe pietriș se ridică cu un ușor tremur. Mici picături roșiatice se preling spre locul de impact.

Și iar:

— Auuuu! Maaamaaa!

Se întâmplă des. Atunci mama se transformă automat în asistentă medicală, psiholog, învățătoare. Reușește în câteva clipe să oprească lacrimile, să încetinească suspinele și rapid în geanta magică găsește cutia cu plasturi.

M-am întrebat mereu de ce o mamă caută câteva minute un ruj în geantă, dar leucoplastul este prins între degete în primele cinci secunde de la deschiderea fermoarului. Fără măcar ca privirea să scormonească printre multele lucruri fără de care o femeie nu ar pleca niciodată de acasă: telefon, încărcător, căști, portmoneu, punguțe, portfard, chei, agendă, pixuri. Ce forță nevăzută scoate la lumină acel produs indispensabil în aceste momente? Eu o numesc dragoste. Alții îi spun grijă.

Un copil sănătos aleargă oriunde. Și pe asfalt și-n pădure unde culege mure direct din arbust, chiar dacă știe că stau la pândă ghimpii usturători. Cu gura plină de zâmbet și fruct dulce acrișor trage de bluzița agățată de crengile ce-și cer tributul pentru darul sănătății.
Ceva mai târziu pielea zvâcăne dureros. Privirea se îndreaptă iar către mamă.

Nu întreba omul de sănătate, uită-te la fața lui.

Am primit cu bucurie în acest an invitația la o nuntă. Mireasa dansa fericită pe ringul de dans. Râzând își invita prietenele alături de ea. Cea mai bună prietenă s-a ridicat de pe scaun, s-a apropiat, încet, dar zâmbetul ei era mai mult un rictus. Mișca ușor corpul, deși melodia era forte vioaie. Picioarele păreau lipide de podea. Nu aveam nevoie de mai multe explicații. M-am îndreptat spre locul meu unde în geanta suficient de încăpătoare (de la o anumită vârstă, mamă fiind, în orice poșetă am o mică parte din consumabilele medicale imperios necesare).

M-am întors spre ring, i-am arătat gentuța deschisă în care la prima vedere a zărit: o rolă cu leucoplastul cu zinc oxid, sticluța mică cu rivanol, punguța cu fașă sterilă. A înțeles imediat sugestia mea. Norocul nostru că restaurantul avea în baie o canapea generoasă unde și-a putut întinde piciorul. Am curățat bășica ce se spărsese prin frecarea cu bareta sandalei. Am făcut un mic pansament din fașă și l-am fixat bine cu leucoplast. Bereta groasă acoperea suficient de bine mica mea improvizație. Pentru degetul mic și el afectat de o mică bătătură am folosit un plasture rezistent la apă. Putea dansa alături de ceilalți în sala plină de lumini, culori, voie bună. Târziu în noapte, încă dansa. Micul bandaj își îndeplinea misiunea protectoare.

Auuu, mama! nu are vârstă

Că este mai bine să previi decât să vindeci am învățat și pe pielea mea. De folos mi-a fost cursul de prim ajutor pe care l-am urmat în anii de liceu. Ce am învățat atunci am folosit de multe ori în diverse ocazii.

Doamna profesoară de biologie ne preda noțiunile teoretice despre diverse tipuri de accidente: înec, arsură, luxație, fractură, leșin. Asistenta medicală de la cabinet ne instruia din punct de vedere practic. În echipă erau 5 persoane plus o rezervă. Targa nu era deloc ușoară și orice kilogram în plus pus pe ea conta enorm. Eu fiind cea mai subțirică eram mereu în postura accidentatului. Mai ales că totul se desfășura contra cronometru, pe un traseu cu diverse obstacole. La final era foarte important ca pacientul să rămână pe targă.
La începutul pregătirii mă mai scăpau pe jos. Atunci colegele mele erau puse în fața faptului împlinit.

Verificați leziuni pe corp, dezinfectați, bandajați, spuneau cu voce sigură doamna profesoară și asistenta. Manevrați rapid atelele, timpul este inamicul vostru. Fiecare minut contează.

Să fi avut noi atunci produsele importate de ADAR UNIC SOLUTIONS SRL, proprietarul Medicale-Shop.ro, nu ne-am fi chinuit așa rău să fixăm bandajele.
Era în perioada comunistă, materialele pe care le foloseam erau cele mai ieftine și din păcate cele mai slabe din punct de vedere calitativ. Atunci nu existau: leucoplast textil, leucoplast din matase, leucoplast zinc oxid.

Aveam un singur tip, de 5 cm lățime, foarte dur, pe care o singură colegă reușea să-l rupă la dimensiunea potrivită. În instrucțiuni scria să folosim foarfeca, dar era boantă, tocită și pe alocuri ruginită.

Ne străduiam totuși, pentru că se apropia cel mai mare concurs de prim ajutor care se desfășura la noi în oraș, unde fiecare liceu avea înscrisă câte o echipă.

A sosit și frumoasa zi de vară. În curtea școlii unde se desfășura evenimentul erau multă lume: elevi, cadre didactice și medicale, părinți. Doamna profesoară care ne pregătise, a mers la masa juriului să prezinte echipa. Ni s-a înmânat echipamentul:

o targă
o trusă de prim ajutor care conținea: rivanol, apă oxigenată, alcool sanitar, comprese sterile, leucoplast, vată, bandaj, plasturi, o foarfecă, mânuși de plastic, garou, ace de siguranță, dechizător de gură, atele.

Când s-a dat startul colega mea a luat un bilet de pe masă. L-a deschis și a citit cu voce tare:

Pacientul vostru, este nemișcat, întins pe burtă, are o fractură la picior, o rană deschisă la cap.

Știam ce aveam de făcut. Repetasem de multe ori scenarii asemănătoare. Eu m-am deplasat la locul „ accidentului ”, m-am întins pe jos, în poziția indicată și-am așteptat echipa salvatoare. Odată cu cronometrul au alergat spre mine colegele. Un membru al juriului era cu ochii pe cronometru. Altul asculta explicațiile date de colege, pentru că în timp ce executau manevrele, explicau fiecare pas făcut:

verific respirația
curăț și dezinfectez rana
verific sângerarea printr-o apăsare ușoară
acopăr rana cu cu pansament steril
…

Echipa mea a câștigat concursul.

Au trecut mulți ani. Abilitățile deprinse atunci m-au ajutat de multe ori.

Acum însă, consumabilele medicale de calitate, diversitatea și disponibilitatea, îmi garantează că primul ajutor pe care-l ofer, are mari sorți de izbândă în prevenirea bolilor căci: