Înregistrarea mașinii

Nu vreau să vorbesc acum de efortul financiar depus pentru a-mi cumpăra mașina. Prima mașină pe numele meu. Achitată în rate. Vreau să vorbesc de zâmbetul de pe fața doamnelor de la birourile de copiat acte.
O adevărată aventură înregistrarea unei mașini.
Primul drum la Trezorerie. Pe câteva geamuri afișe cu ce trebuie să conțină dosarul. Dar din enunț lipsea un act. Aflai de el numai după ce stăteai la o coadă de 30 minute și ajungeai la doamna de la ghișeu. Noroc cu un domn binevoitor care mi-a atras atenția că exact la ghișeu mai sunt și alții în situația mea și ar trebui să trag cu urechea.
– Mergeți d-voastră frumos la ACR (care în orașul meu e la 10 min de mers cu mașina!) Acolo o să vă facă încă o hârtie ca asta și arată cartea tehnică a mașinii, dar numai că e pe jumătate de pagină. Apoi vă întoarceți la mine.
Minunat îmi spun și pe geam de ce n-or fi scris?
Nu am chef de ceartă așa că plec
Și mă gândeam de ce nu oi fi ascultat-o pe doamna de la copiator care mi-a spus să merg mai întâi la un alt birou de copiat acte dacă nu am fișa asta. Dar dacă pe geam în afiș nu era trecută fișa, primul gând a fost, că nu o mai fi nevoie de ea și nu știe domnița de la copiator!!
A zis doamna de la trezorerie să mergem la ACR, mă conformez, oricum e în drum spre biroul meu, așa că îmi strâng bine dosarul în mână și mă duc spre mașinuța mea dragă cu numere roșii.
La ACR o femeie micuță, drăguță, proaspăt coafată, cu unghii bine lăcuite îmi cere zâmbitoare câteva acte. I le întind și mă invită să iau loc. Și celebra mașină de scris se face auzită. Þaca- țaca. Zbrrrrrr!
După câteva minute mă strigă, îmi înmânează actele originale și documentele scrise de dânsa îmi spune cât am de plătit, apoi îmi dă un bilețel.
– Aveți aici ordinea în care trebuie să puneți actele când mergeți la poliție. Această hârtie și mi-o arată, este cererea către Dl Comandant pe care v-a trebui să o atașați. Trebuie doar să o semnați am completat-o eu.
– Mulțumesc! Răspund, îmi strâng actele verific că sunt eu trecută pe documente, înapoi la micuța mea mașină, care mă aștepta docilă în parcare.
Nu m-am mai întors la trezorerie, aș fi întârziat prea mult la birou. A doua zi, am plecat mai devreme, am respirat adânc înainte de a intra în clădire, mi-am zis că dacă nu coboară coada pe scări înseamnă că am mare noroc. Nu erau decât vreo 8 persoane pe la fiecare ghișeu. M-am așezat la întâmplare, în spatele unui bărbat de vârstă mijlocie foarte agitat. Când m-am apropiat am avut surpriza să o aud pe funcționară că s-a blocat aplicația. Să avem puțină răbdare, a primit pe ecran un mesaj de la server că timp de câteva secunde nu pot accesa nici un program.
Respir adânc și mă rog să fi apreciat serverul corect durata de timp în care v-a sta în inactivitate. În sfârșit. Prima observație primită: nu am pus actele în dosar; nu le-am dat găuri și nu le-am fixat în șină. Nu am comentat. Eram epuizată de căldura din sală. Încă bătea vântul afară și-mi luasem un pardesiu să nu-mi fie frig. În așteptare îl dezbrăcasem și mă chinuiam să-l țin în mână împreună dosarul, geanta și o plasă. Le-a verificat, dar a avut surpriza să constate că pe numele meu nu era trecută nici o taxă. Nici amenzi, nici înștiințări de plată. A mai durat vreo 10 minute să mă verifice bine și uimită că nu am altceva în proprietate mi-a scos chitanțele.
Altă zi, alt drum la Direcția Financiară. Din fericire pentru mine la ora 8.30 după Paști, nu era mai nimeni prin sala imensă. Îmi spusese cineva că trebuie să merg la ghișeul nr. 8 sau la ghișeul nr. 9 acolo e cu taxa de prima înmatriculare. La nr. 9 geamul era închis am mers la opt.
– Mergeți la ghișeul nr 11. Acolo se ocupă de astea.
Am așteptat să termine persoana din fața mea, am întins actele cerute, am mai completat o cerere primită de acolo, am mai lăsat vreo 4 documente în copie (mulțumindu-i încă o dată în gând domniței de la primul birou de copiat acte că mi-a spus câte copii să fac! ).
– Nu achitați la mine mergeți la ghișeul nr. 14!
Mergem. Acolo o doamnă spune:
– Nu achitați la mine eu doar vă introduc în sistem datele. Casieria e la nr. 12.

Așteptă să termine doamna de introdus datele în calculator. Apoi ne mutăm la nr. 12. Numai că acolo era doar un domn care aștepta ca și noi să achite. Doamna din spatele geamului era prin zonă. Și mă gândeam cum arată o zi normală de lucru. Cum e să stai de 4 ori la câte o coadă pentru ca la fiecare ghișeu să mai primești câte o hârtie pe care trebuie să o completezi sau să o semnezi! În sfârșit primesc mult așteptata chitanță și mă îndrept către clădirea care adăpostește CEC-ul.
Pe bilețelul primit de la ACR scria că trebuie să achit contravaloarea certificatului de înmatriculare la CEC sau BCR. Mulțumiri în gând Doamnei de la ACR.
Și aici oameni puțini. Mă îndrept spre un ghișeu. Funcționara amabilă și toată numai zâmbet printre micile pistrui îmi cere cartea de identitate. După un minut îmi spune că trebuie să aștept puțin, e o problemă cu aplicația.
Zâmbesc înțelegătoare! Nu e prima dată când mi se întâmplă. Mă invită să iau loc până se rezolvă problema. Mă așez la o masă dar e groaznic de cald! Domnilor de la termoficare mai închideți robinetele că și le-a deschis soarele pe ale lui!!Îmi zic în gând că oricum nu are cine să mă asculte. După 10 minute nu mai rezist îmi cer documentul înapoi și merg la cea mai apropiată locație unde este BCR. De la „Persoane fizice” aflu că pot plăti direct la casă. Noroc că și aici e puțină lume și nu trebuie să aștept. Îi întind Operatoarei documentul, banii și iar aștept. Când să-mi înapoieze țipla ce conținea actul meu de identitate îmi spune zâmbind: V-a căzut ceva din asta. Încremenesc! Permisul de conducere!!! Acum câteva zile m-a oprit poliția văzându-mă cu numere roșii și mi-a cerut permisul și dovada provizorie de circulație. De atunci a rămas în țipla în care țin cartea de identitate. Ca să-l recupereze a chemat doi bărbați care erau prin preajmă au dat biroul la o parte (mutând întâi cana de cafea,imprimanta), și în sfârșit mi-am recuperat prețiosul act.
Mi l-a întins zâmbind.
Cu un dosar voluminos mă îndrept spre circa de poliție. Din fericire găsesc ușor loc de parcare. Trebuie să fac copii și după ultimele două chitanțe.
– Să țineți bine de copia de la taxa de primă înmatriculare. Nu se știe poate aveți noroc și primiți măcar o parte din bani înapoi mă atenționează Femeia din spatele micuțului geam, prin care abia încăpea un dosar.
Îi mulțumesc și eu zâmbind.
Mă îndrept spre clădirea poliției, dar aici orice urmă de zâmbet de pe fața mea dispare. O coadă imensă într-un spațiu închis. Domnul pe care-l întâlnisem ceva mai devreme la Direcția Financiară îmi spune să merg la rulotă acolo îmi va spune Doamna ce acte-mi trebuie! Am toate actele cred eu! Și Cererea către Dl comandant? Întreabă el? Uitasem că o am și mă îndrept spre rulota respectivă! Mă întâmpină zâmbind o femeie pe la vreo 45 ani care după ce aruncă o privire rapidă îmi spune că am tot, dar că nu sunt bine așezate în dosar. Să schimb locul 7 cu locul 6. Altfel se supără Domnii de la ghișeu.
Îmi este imposibil să mă întorc la acea coadă. Am să revin mâine.
Dar vă mulțumesc Doamnelor de la birouri de copiat acte. Sunteți cele mai zâmbitoare și amabile persoane care lucrează cu publicul!!

Gabriela Marinescu

Am multe roluri: fiică, soră, soție, mamă, mătușă, verișoară....
Aș fi vrut să fiu profesoară, dar viața m-a dus către o facultate cu profil tehnic. Nu știu dacă era în firea mea partea pragmatică; poate liceul industrial, mai apoi facultatea de electrotehnică m-au determinat să fiu o persoană practică. Mânuiesc cu ușurintă o bormașină electrică, o motosapă, repar instalația sanitară, dar cel mai mult îmi place să mânuiesc stiloul.
Îmi plac cuvintele. Sunt fascinată de puterea lor. Cu un cuvânt poți mângâia sau lovi.
Eu sunt Gabriela Marinescu

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I accept the Privacy Policy