Orașul cu o mie de etaje

Cartea care nu există (încă), este cartea pe care EU o scriu. Și pe care Editura NICULESCU o va publica.

Este un basm_roman. Așa l-am gândit. Se spune că visele devin realitate atunci când le imaginezi cu emoție, le scrii pe o hârtie și desenezi ce-ți dorești. Nu prea am talent la desen. De aceea folosesc și eu ca mulți alții aplicațiile existente. Sigur nu este cea mai bună versiune, dar este ceva la care mă gândesc și care-mi dă imbold să continui să scriu.

Se mai spune și că nu trebuie să judeci o carte după copertă. Dar ea ne atrage privirea. Ar trebui ca titul, desenul, editura, să comunice cititorului îndemnul:

Ia-mă cu tine! Eu am în cuvinte bine scrise, mesaje pentru binele tău.

Exemplu:

„Dr. David R. Hamilton este unul dintre principalii deschizători de drumuri în domeniul conexiunii minte – corp. Cum poate mintea să vindece corpul cuprinde numeroase cercetări și dovezi ştiinţifice care vă vor arăta cât de puternici sunteți cu adevărat. Această carte demonstrează că vindecarea prin puterea gândului nu numai că este posibilă, ci reprezintă chiar o realitate! Mi-a plăcut la nebunie să o citesc!”

Dr. Joe Dispenza

Drumul unei cărți este lung și presărat cu multe obstacole. Nu sunt încă scriitoare. Dar nimic nu mă oprește să visez la ziua în care o carte, cu numele meu ca autoare, așteaptă cuminte pe raft să fie aleasă, frunzărită, cumpărată.

De ce scriu un basm?

Pentru că acțiunea este atemporală. Este specia literară în care personajele deși sunt imaginare capătă autenticitate chiar dacă faptele sunt dincolo de limita fizică. Și întotdeauna binele învinge răul. Speranța e mereu vie. Făt-Frumos vorbește cu calul lui care după ce mănâncă jăratec se transformă din mârțoagă în Armăsar. Femeia bătrână își atinge părul cu un pieptăn din os de pește și devine Prințesa pierdută în pădurile seculare. Răsăritul și Apusul sunt frații care-și unesc forțele sărind în ajutorul eroului.

În prezent viața copiilor se desfășoară pe ciment, între luminile colorate din mall. Se plimbă cu mașinuțele electrice printre rafturile magazinelor, ies din cinematograf și intră într-un fast-food. Își testează abilitățile fizice în locuri de joacă sărind de pe tobogane imense în cutii cu mingi colorate. În aceeași clădire. Vitejii lor sunt acum digitali. Zmeii au voci clonate, generează conversații false, induc în eroare prin amabilitate exagerată. Vrăjitoarele sunt imagini virtuale care în timp ce zâmbesc atrăgător din ecrane viu colorate, îi îmbie pe tineri să guste aburul chimizat. Unde-și găsesc eroii?

— Dar sunt atâtea cărți, aud vocea răstită a personajului numit Sindromul Impostorului.

— Da! Și e bine, zic eu. Sunt:

La Editura NICULESCU găsim CĂRŢI PENTRU COPII, SELF-HELP (dezvoltare personală, familie şi parenting, sănătate, profesie), cărţi de INFORMARE (actualitate, afaceri, cultură generală, autocunoaştere) și FICŢIUNE, cu două colecții lansate de curând – Noir – cărți thriller & Rouge – cărți romance.

Carte sau film?

În clasele primare, o îndemnam pe fiica mea să citească despre Aladin și eroii din 1001 de nopți, Zeus și prietenii lui din Olimp, Egiptul antic sau Micul Prinț. Trecusem deja de cărțile cu desene pe care le colora mereu.

Când mă întreba de ce trebuie să acumuleze astfel cunoștințe, când i se părea mult mai ușor să privească un film, îi răspundeam:

— Într-un film, ai doar viziunea regizorului, eroul principal este într-un costum albastru, de exemplu. Citind cartea tu stabilești intensitatea nuanței. Poate fi safir, regal, electric, turcoaz. Își poți imaginea cum merge, cum privește, cum respiră atunci când aleargă. De când se știu oamenii iubesc, urăsc, speră. Despre emoții s-a scris în toate limbile pământului. Dar fiecare scriitor a pus accent pe o anumită conjunctură.

Te vei întâlni în viață cu multe provocări. Eu îți pot oferi din punctul meu de vedere o perspecivă. În zece cărți vei găsi zece modalități de rezolvare a unei situații. Poate chiar mai multe. Citește mereu, din orice domeniu. Te va ajuta să te înțelegi pe tine dar și pe ceilalți. Ai de unde alege, Editura NICULESCU a adus cititorilor volume care inspiră, informează și educă. Și cine știe, poate într-o zi cineva va găsi și va publica un strop de înțelepciune din basmul:

Orașul cu o mie de etaje

A fost odată ca niciodată că dacă n-ar fi nu s-ar povesti, un oraș în care blocurile din ciment erau din ce în ce mai multe și mai înalte. Atât de înalte, încât de pe pământ oamenii nu mai vedeau soarele. Totul era întunecat, pe clădiri erau oglinzi uriașe, care aduceau lumina din înalt, dar ziua nu mai era zi, doar noaptea era noapte. 

Oamenii se mutau cu locuințele din ce în ce mai sus, lăsând doar pe cei mai săraci pe pământul puțin rămas. 

Animalele mari dispăruseră, rămăseseră doar cele mărunte, pe care oamenii le urcaseră cu ei la etajele superioare. 

Păsările, care mai demult zburau foarte sus, ajunseseră să se hrănească cu aceste biete viețuitoare, care, dacă se apropiau prea mult de ferestrele deschise, erau imediat înhățate și duse spre cuiburi.

Pădurile dispăruseră și ele înghițite de betonul gri atotcuprinzător. Bătrânii construiseră, între blocuri, poduri acoperite, unde aerul era pompat prin multe țevi ascunse în zidurile groase. 

Omul_Constructor continua să ridice etaj după etaj. Pentru că visul lui era să locuiască în blocul cu o mie de etaje. Să trăiască cu familia lui cât mai aproape de soare. Să uite de cărămizile sparte de furtunile puternice ce cuprinseseră pământul.

Nu știu să desenez, am mai spus. Dar o carte care are inserate imagini amplifică mesajul, și-mi plac mult mai mult.

Scriu în aplicația canva cuvintele: cărămizi gri, roșii, violet. Stivuite, acoperite cu o prelată de culoare verde. Linii șerpuite care trasează un drum întrerup brusc. Un copac frânt de la jumătate, cu o singură creangă subțire pe care se văd multe cioturi ca niște dinți strâmbi într-o gură veche.

Inteligența artificială, îmi spune să aștept câteva clipe. Pagina goală din fața mea se colorează difuz. Se conturează imaginea solicitată. Parcă totuși în imaginația mea arăta altfel, dar pentru că pe hârtie nu știu să reproduc, mă mulțumesc deocamdată cu ce-am primit.

Ar trebui totuși să încerc să înțeleg mai bine cum tehnica desenului. Un punct  de plecare ar fi cartea Arta pentru copii și părinți. Cele mai faimoase picturi și sculpturi din lume. 

Artiști faimoși precum Leonardo Da Vinci, Vincent Van Gogh și Henri Matisse sunt profesori demn de luat în seamă. Inteligența Artificială încă se străduiește să ajungă la nivelul lor.

Dacă ai o grădină și o bibliotecă înseamnă că ai tot ce îți trebuie. – Cicero

Poate că astrele nu se aliniază suficient pentru ca basmul pe care eu îl scriu să ajungă tipărit în vitrina digitală sau fizică a unei librării. Este posibil ca altcineva să aibă o idee mai bună. Sper însă că din ce în ce mai mulți copii vor face din citit o pasiune.

Acest articol este scris pentru SuperBlog

Proba 9. Editura NICULESCU – Cartea care nu există (încă)