Sare şi Piper

Solniţe sare şi piper sub formă de bucătari

Mi-am cunoscut soțul la Covrigul Cald. Se băgase în față. Mă grăbesc la o întâlnire importantă cu soarta, a zis. Dispari ca piperul am zis. Adică? Adică iute. Am aruncat banii pe tejghea și am zis hotărât. Toți cu sare. Sărătură, mi-a strigat. Eram regina universului. L-am ignorat. Am mers agale savurându-mi puterea. Aveam prima oră de condus auto. Când m-am urcat în mașina de școală, am încremenit. Eu sunt Piperul, Sărătură. După un an aveam pe degetul inelar, covrigul. În pântec sughița covrigul dragostei.

(518)

 

Gabriela Marinescu

Am multe roluri: fiică, soră, soție, mamă, mătușă, verișoară....
Aș fi vrut să fiu profesoară, dar viața m-a dus către o facultate cu profil tehnic. Nu știu dacă era în firea mea partea pragmatică; poate liceul industrial, mai apoi facultatea de electrotehnică m-au determinat să fiu o persoană practică. Mânuiesc cu ușurintă o bormașină electrică, o motosapă, repar instalația sanitară, dar cel mai mult îmi place să mânuiesc stiloul.
Îmi plac cuvintele. Sunt fascinată de puterea lor. Cu un cuvânt poți mângâia sau lovi.
Eu sunt Gabriela Marinescu

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I accept the Privacy Policy