În liniștea serii se scriu poveștile

Liniștea fu spartă de clămpănitul berzelor ce-și făceau în fiecare an cuib, pe stâlpul electric din fața porții. 

– Le vezi spuse bătrînul, în fiecare primăvară vin aici. De ani de zile. Am uitat când au venit prima dată. Deh, mai uit. Vrei să înveți tâmplărie, să-ți faci mobila în casă, așa mi s-a spus. Bine ai venit. Dar să știi că durează. Ce ziceai că mi-ai adus?

– O sticlă de vinars Miorița.

– Hm, o băutură bătrână ca mine. Asta știu sigur. Vezi ce ciudată e memoria asta? Îmi reamintesc cu lux de amănunte anumite evenimente din viața mea, dar dacă mă întrebi ce-am mâncat ieri, nu știu. De la o vreme toate zilele sunt la fel, când treci de 80 ani. Știu că-i primăvară că aud berzele și văd corcodușii înfloriți. Mereu mă opresc sub cel mare de la poartă. Mi-e drag de el de nu mai pot. Din el și din restul pomilor din livadă, făceam cea mai bună țuică. Eram vestit în sat. Coadă se făcea la poartă când se anunțau nunțile.  Era tradiție să pună pe masă băutura mea. 

Până au făcut alimentara și-au adus vinars. Ăștia mai cu dare de mână s-au reprofilat. Cică mirosea mai bine. Cam așa era, recunosc.

Când sărea dopul la sticlă se umplea camera de miros de zahăr caramel și vanilie.

Odată a venit un văr și se uita curios peste tot. S-a rățoit la noi: Unde ascunsărăți bre, prăjiturile alea că mor aici. Ce-am mai râs de el. Era mare pofticios.

Am încercat și eu să fac licoarea mea cu gust mai bun, dar n-a mers. Lasă, am zis eu, topesc niște zahăr, îl pun în damigeană și gata băutura. Vai de capul meu am crezut că-i păcălesc. Zău, că n-a fost bine.

Așa că m-am apucat de tâmplărie. Și meseria asta are taine care se dezvăluie încet. Fiecare bucată de lemn are o poveste. Nu se potrivesc toate cu toate.

Mai tîrziu am aflat de la un fost coleg de armată cum se face. El îi zicea jinars, că așa îi ziceau acolo la el în Maramureș de unde-i era locul. S-a însurat și s-a dus după muiere în Panciu. Acolo a început să lucreze la Beciul Domnesc. 

Și uite așa am aflat care-i secretul vinarsului. Strugurii trebuie culeși mai devreme ca să nu fie prea dulci, să aibă aciditate mai mare. Se face vinul și se fierbe, ca să se evapore apa din el. Pe urmă se trece la distilare. Prima parte se aruncă că are un gust amar.

La noi când făceam țuica, ziceam că prima parte e aia de curăța cazanul și de aia e amară. Acum colegul meu a zis că a aflat de la specialiști că are o concentrație prea mare de alcool, 83%, și are un miros urât. Se mai aruncă și ultima parte care e prea slabă.

Ei, și ce rămâne se pune în butoaie de stejar mari, numai unul are 450-600 litri, și se lasă acolo cel puțin 1 an. Abia după, se trage în sticle transparente ca să se vadă bine culoarea castanie. 

Meseria-i brățară de aur

Butoaiele se fac de meșteri numiți dogari. Asta nu am învățat să fac. S-a străduit meșterul dar nu am prins secretul. Nu e ușor să potrivești lemnele astfel încât să nu se împrăștie licoarea pe jos. Era bine plătită, toți cereau butoaie mai mari sau mai mici. Eu am zis că fac mobilă, și-am umplut satul de paturi și lăzi de zestre.

Uite, vinarsul pus în butoaiele de stejar împrumută din culoarea lemnului. Și tot de la colegul meu, am mai aflat un secret, ți-l spun și ție. Când cumperi sticla te uiți pe etichetă.

Secretul etichetei

Dacă scrie pe ea un:

„V” mare, să știi că ăla a stat un an în butoi. 

 „VS”, a stat trei ani. 

 „VSOP”, cinci ani. 

 „XO”, șapte ani. 

Acum nu știu cei cu literele astea și de ce le-au ales dar dacă vrei să bei după învechire, te uiți la ele.

– Știu eu Nea Mihai ce înseamnă. Sunt inițialele unor cuvinte englezești:

VS de la Very Special,

VSOP vine de la Very Superior Old Pale,

XO înseamnă Extra Old.

– Ei, voi tinerii știți mai bine. Ia, ce scrie pe sticla mea? „VS”! Bun taică, bun! Mulțumesc pentru ce mi-ai adus. 

Ridicând paharul în lumina caldă a înserării, bătrânul recită:

Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Iată vin în cale,
Se cobor la vale,
Trei turme de miei,
Cu trei ciobănei.

Unu-i moldovan,
Unu-i ungurean
Şi unu-i vrâncean.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2025

Proba 7: Vinars Miorița – Când calitatea trece testul timpului, simplitatea devine rafinament