Bucuria unui copil se transmite din generație în generație
Printre blocuri, în multe orașe din România au apăru locuri de joacă: topogane, leagăne, măsuțe, scăunele, gropi cu nisip înconjurate de scăunele din lemn.
Copii mici vin însoțiți de părinți care stau pe unde apucă. Cei mai mari se grupează în funcție de vârstă și preferințe. Unii, din păcate, stau pe bănci cu ochii în ecranele telefoanelor. Dar cei mai mulți aleargă după o minge, joacă badminton, sau sar coarda.
Cei mici trag cu coada ochiului spre jocul celor mari. Unii încearcă și ei să imite mișcările prin care mingea de fotbal sare de pe un picior pe altul.
Indiferent în ce domeniu vor activa știu sigur că vor răzbi dacă vor dezvolta comunități. Orice medic are nevoie de un instalator, orice profesor de un lăcătuș.
În trecutul nu prea îndepărtat, cineva cunoștea pe cineva, care avea o relație cu altcineva și uite așa se rezolva problema.
Acum într-o comunitate de antreprenori, este suficient un mesaj cu am nevoie de… și vor apărea imediat mesajele de răspuns cu sugestii de rezolvare.
Pentru că timpul este prețios la fiecare, vor dezvolta relații prin networking digital, și poate cei care acum stau cu ochii în ecrane, sunt viitori dezvoltatori de aplicații mobile.
În parcare, în spațiul gol lăsat de mașini, într-un grup fetițele se țin de mâini și cântă din răsputeri:
Un elefant se legăna pe o pânză de păianjeni
Și pentru că nu se rupea a mai chemat un elefant
Doi elefanți se legănau pe o pânză de păianjeni
Și pentru că nu se rupea au mai chemat un elefant…
Îmi amintesc cântecul și mă opresc să le ascult. Când ajung la ultimele versuri:
desen generat cu AI Canva.
își desfac palmele și le ridică spre cer, râzând.
Primăvara cu soarele ei bând i-a scos din casă. Mă bucur să-i văd râzând. Ce poate fi mai frumos decât un copil sănătos care-și consumă surplusul de energie prin joacă.
Coarda: un joc sau un sport?
Trei fete ce par a fi mai mari 13 ani, sar coarda. Au una singură. Mânerele de lemn au vopseaua pe alocuri luată. Una sare, celelalte o privesc și numără.
Ceva mai departe o altă fetiță, Măriuca, le urmărește cu atenție. Coarda ei este nouă abia cumpărată de la marele magazin cu obiecte sportive. Prinde mânerele, le strînge tare, face un pas peste sfoară, ridică mâinile, dar nesincronizând și mișcarea picioarelor, coarda se oprește lovind gleznele. Următoarea încercare are aceeași soartă. Apleacă capul dezamăgită de nereușită.
Una dintre cele trei fete o observă. Vorbește cu celelalte, le arată fetița. După câteva șoșoteli se apropie de cea mică.
– Eu sunt Anca, tu?
– Măriuca răspunde aproape plângând.
– Hai să te învăț. O, dar ce mânere lucioase are coarda ta! A nostră are vopseaua luată, dar nu contează, nu mai alunecă când ne transpiră mâna. Fii atentă. Uită-te la pumnul meu. Asta-i mișcarea. Doar din rotația încheieturii dai viteză la coardă. Acum, coarda să-ți vină până la glezne, vezi, a ta este prea lungă, o scurtăm de aici de la mâner, gata, acum este bine. Stai pe loc, rotește ambele încheieturi odată.
desen generat cu AI Canva
Măriuca o urmărește din ce în ce mai interesată. Anca se învârte în jurul ei, reglâng coarda, mișcându-i mâinile cu mâinile ei.
– Nu ridici mâinile mai sus de umeri. Hai aruncă din spate în față fără să sari.
Măriuca avu tendința ridice umerii, dar vigilentă Anca o opri. Îi puse palma peste pumnul prea încleștat pe mâner.
– Dar nu pot așa, se smiocăi Măriuca.
– Crezi că eu am reușit din prima? Sau ele? Uite acum ce scheme complicate fac. Începi cu ce este simplu, apoi cine știe, ne bați la campionat!. Hai, încă o dată! Fetelor hai cu încurajările aici. O învățăm, apoi ne facem echipe.
Fetele râseră, aplaudară, veniră mai aproape.
După câteva încercări nereușite, Măriuca reuși să sară de 10 ori fără întrerupere.
De data asta, pe obrăjori câteva lacrimi de fericire sclipiră în soare.
– Bine ai venit în Tribul Adolescentelor săritoare de coardă!
Cine ne plătește nouă pensia?
Este întrebarea pe care o aud din ce în ce mai des. Răspunsul logic ar fi, acești copii, cărora noi acum le plătim alocație și burse școlare. Pe care ni-i dorim sănătoși, voioși și cu un viitor sigur din punct de vedere financiar.
Încerc să ghicesc ce meserii vor avea fetițele.
Anca probabil va fi profesoară. Are răbdare, explică clar și concis. Celelalte ar putea fi sportivele care să aducă aurul în diverse competiții internaționale.
Măriuca ar putea să conducă o afacere. E genul care încearcă pe cont propriu, dar nici nu refuză ajutorul atunci cînd îi este oferit. Pare să fie un om de echipă.
Avem nevoie de tineri care să rămână în țară.
Este o dorință pe care o avem toți, dar căreia îi dă glas Cosmin Răileanu, prin Tribul Antreprenorilor. În prezent în platformă sunt peste 350 de membri care plătesc un abonament de 120 EURO/an.
Peste 50 de mentori livrează membrilor în mod gratuit informații din aria lor de expertiză. Prin webinarii, workshopuri tematice, toți membrii au posibilitatea să se facă cunoscuți prin networking digital.
Un avantaj deosebit, este accesul GRATUIT pentru 2 adolescenți (14-20 de ani), care vor fi înscriși în topicul dedicat lor: Tribul Adolescenților.
Ce vor învăța: cum să se exprime în public, ce înseamnă profit, ce riscuri duc la faliment, de ce sunt importante provăcările, cum gestionează un eșec, de ce o greșeală făcută acum este de fapt o experiență, și multe altele necresare mai târziu când vor intra în piața muncii.
Mulți vor spune că trebuie să se concentreze pe materiile obligatorii la examene. Bacalaureatul are probe care se susțin oral. Elevul trage un bilet, apoi în fața unei comisii trebuie să vorbească liber despre subiect și să răspundă la întrebările celor din comisie.
Vorbim de public speaking, nu? Este o altfel de pregătire, sub supravegherea unor profesioniști.
Am multe roluri: fiică, soră, soție, mamă, mătușă, verișoară....
Aș fi vrut să fiu profesoară, dar viața m-a dus către o facultate cu profil tehnic. Nu știu dacă era în firea mea partea pragmatică; poate liceul industrial, mai apoi facultatea de electrotehnică m-au determinat să fiu o persoană practică. Mânuiesc cu ușurintă o bormașină electrică, o motosapă, repar instalația sanitară, dar cel mai mult îmi place să mânuiesc stiloul.
Îmi plac cuvintele. Sunt fascinată de puterea lor. Cu un cuvânt poți mângâia sau lovi.
Eu sunt Gabriela Marinescu
Gabriela Marinescu
Am multe roluri: fiică, soră, soție, mamă, mătușă, verișoară....
Aș fi vrut să fiu profesoară, dar viața m-a dus către o facultate cu profil tehnic. Nu știu dacă era în firea mea partea pragmatică; poate liceul industrial, mai apoi facultatea de electrotehnică m-au determinat să fiu o persoană practică. Mânuiesc cu ușurintă o bormașină electrică, o motosapă, repar instalația sanitară, dar cel mai mult îmi place să mânuiesc stiloul.
Îmi plac cuvintele. Sunt fascinată de puterea lor. Cu un cuvânt poți mângâia sau lovi.
Eu sunt Gabriela Marinescu
Gabriela Marinescu 
