Ce au în comunt o sticlă de Pinot Gris și meseria de IT-ist

Știi că 240.800 de oameni figurau în luna august 2023 în România, ca angajați în IT&C?

Marele Eurostat zice că 82% dintre ei au până în 34 de ani. Sunt tot felul de statistici acolo, câți bărbați, câte femei, în ce regiuni au companiile sediul, dar aici eu zic că-i mai încurcată treaba. Eu locuiesc în Craiova și lucrez pentru o firmă din Anglia. Pe mine în ce categorie mă aruncă în statistici? Mai este vin, că povestea mea-i lungă și mi se usucă gâtul.

Îi întind sticla Rose de la Beciul Domnesc, încă nedesfăcută. Pe măsuța mică din fața canapelei pe un platou oval ne încântă simțurile, bucăți din brânză de capră,  gorgonzola, parmezan, smochine uscate, caise confiate, struguri și nucă.

Ne-am întâlnit întâmplător într-un magazin cu electrocasnice. Ileana căuta o oală care să gătească singură după cum s-a exprimat, eu analizam caracteristicile tehnice la plitele cu inducție.

Deși nu ne-am văzut de mulți ani, ne-am recunoscut imediat. Greu să uiți pe cineva cu care ai împărțit banca în opt ani de școală gimnazială. Lăsăm baltă electrocasnicele și ne îndreptăm spre rafturile cu băuturi și mâncare. 

Hotărâm să facem o seară a fetelor să ne povestim restul de viață în care nu am știut nimic una de cealaltă.

Acum ne răsfățăm în apartamentul ei, abia cumpărat în noul cartier rezidențial de la marginea orașului. 

– E cam ușurel Rose-ul ăsta, bem doar un pahar așa de gust, la pește deschidem o Feteasca Regală, vinul demisec cu note florale și fructate. Așa, acum că logistica este pregătită să deșart povestea vieții.

Când părinții spun, copilul execută

Ai mei, au hotărât că odrasla lor, adică eu, copil deștept priceput la matematică, să continue școlarizarea la liceul cu specialitate informatică. N-a contat că eu îmi doream să fiu mare artistă lirică. „Mori de foame cu muzica ta, ce, noi avem pile și relații să te angajezi tu la operă?!”

Degeaba m-am tăvălit, am plâns, m-am revoltat. M-am dus la examen ca vaca-n jug. Îl mai știi pe taică-miu ce căpos este. Mă ducea la meditații, vorbea cu profesorii, îmi cumpăra culegeri, arunca o privire prin caiete să vadă ce lucrez.

Parcă-l văd, deschidea o sticlă de Feteasca Neagră și până lăsa vinul la decantat 10 minute își pregătea un platou cu brânzeturi ca ăsta!

Auzi fac o paranteză, de multe ori zicem că noi nu o să facem niciodată ca părinții și uite dovada, exact așa fac eu acum. Numai că eu nu iau caietul de mate la puricat. 

Așa, cât se uita el prin caiet să vadă dacă mi-am făcut corespunzător tema, eu îmi băgam năsucul meu cârn în decantor. Primise unul de la Beciul Domnesc, când…. dar asta-i altă poveste, o zic mai încolo. 

Mă întindeam peste masă, că nu mă lăsa să mă apropii prea mult, zicea că un copil nici de aburii emanați de vin nu trebuie să se apropie. Dădeam și eu cu mâna pe deasupra cum văzusem la televizor la emisiunile culinare că fac oamenii ăia. Păi când simțeam eu mirosul de cuișoare şi scorțișoară din Fetească, crezi că mai eram atentă la observațiile lui? Îmi zbura mintea la muzică, scenă, mătăsuri.

Se prindea repede că sunt luată de val, îmi dădea caietul și mă gonea la lecții. Îi auzeam oftatul și gâlgâitul vinului în paharul cu picior, apoi vocea lui Gică Petrescu redată de difuzorul pick-up-ului vechi; el savura vinul, eu îmi chinuiam creierii cu exerciții din culegeri vechi.

Mă duc la info, dar facultatea o aleg eu!

Până la urmă am făcut un armistițiu. Am zis că fac ca ei, dar să mă lase la ce facultate vreau. Au zis, bine hai că-n patru ani îți vine mintea la cap. Recunosc că mi-a plăcut în liceu. Am avut o profă excelentă la informatică și unul trăznet la mate. Nu făceam niciun efort să învăț. Înainte de bac iar m-au apucat pandaliile. Cunoscusem un tip care venise de la București, montau la operă un spectacol, tenor fiind, era în rolul principal. Mergeam la repetiții mai ceva ca la meditații. Credeam că mi-am găsit dragostea vieții și că dacă fug cu artistul meu, ajung și eu artistă. Într-o seară am intrat într-o cabină din greșeală și ghici ce-am văzut? Nu mai spun! 

Când dragoste nu e, nimic nu e!

Două săptămâni mi-am plâns de milă. Atunci am găsit întâmplător și colecția de vinuri dosită de taică-miu în debara. Eu n-aveam treabă cu cotloanele din casă. Dacă nu era pâinea pe masă eu nu o căutam în dulap. Atunci nu mai știu ce mi-a venit. Am rămas cu gura căscată. Avea tot raftul plin, țin minte șase sticle de Beciul Domnesc Pinot Noir și șase sticle Sigillum Moldaviae Pinot Noir. Pentru mine erau la fel. Dar mi-a atras atenția o sticlă cu un sigiliu roșu și cu eticheta prinsă cu sfoară de cânepă de gâtul sticlei.

Pinot Gris

Eram singură, erau ai mei plecați câteva zile de acasă, am luat sticla, mi-am făcut niște paste după o rețetă video și cu gândul la viața mea amoroasă ratată, am băut toată noaptea vinul cu miros îmbietor de citrice confiate și fagure de miere. Am dormit apoi neîntoarsă multe ore. Când m-am trezit, norocul meu că încă nu veniseră ai mei. Am făcut curat, mi-am tras în gând două palme și-am zis gata cu prostiile, hai la învățat că nu-i de glumă.

Cu mic cu mare spre marea degustare

Bacul l-am luat cu brio, am mers apoi la facultate la informatică. Aveam un coleg pasionat de vinuri, culmea că el nu era băutor. Ajunsese și el la facultate tot ca mine. El iubea via de la plantare până la degustare. Își dorea să fie oenolog. Știa până și anul înființării unor podgorii. Eram fascinată de pasiunea cu care vorbea despre vin. I-am povestit și eu pățania mea. S-a luat cu mâinile de cap.

— Ai stricat bunătate de licoare. Un vin care a fost învechit timp de peste 20 ani în sticlă, după o prealabilă maturare în budane de lemn, tu-l bei direct din sticlă la necaz??

Și ca să mă scoată din neștiință a organizat o excursie la Monumentul Beciul Domnesc. 

După ce termin eu istoria vieții mele, îmi povestești și tu cum ți-ai descoperit pasiunea pentru scris. Am citit pe blogul tău că știi despre acest loc unde tradiția și istoria se îmbină armonios.  Dar o excursie acolo îți schimbă perspectiva asupra vinului și vieții. Tu-ți dai seama cum este să atingi pereții ăia construiți acum 500 de ani?! Mi se părea că aud șoaptele oamenilor care au pus piatră pe piatră. Fantastic. Și să știi că una e să scrii din imaginație, alta să fii la fața locului.

Auzi, vorbă multă sărăcia omului! Mai bine deschidem și noi o sticlă de Chardonnay, că friptura-i gata!

Acest articol a fost scris pentru Superblog 2025

Proba 4. Când vinul vorbește: inspirație într-un pahar de Beciul Domnesc beciuldomnesc.ro

sursa imagini: beciuldomnesc.ro, prelucrare canva