Când bei vinul cu măsură, pui medicament în gură!

Spunea unchiul meu când dădea cep butoiului în ajunul Crăciunului.

În copilărie, majoritatea vacanțelor de iarnă le-am petrecut în casa bunicilor paterni în județul Dolj. Este o zonă cu dealuri molcome, păduri de salcâm dar și plantații de viță de vie. Îmi amintesc iernile cu multă zăpadă, când întâi făceam pârtie spre coteț. Noi copii mergeam în curtea din spate doar când porcul era deja tăiat și focul de paie pârlea bine șoricul. Ajutam la prepararea produselor fiecare cum puteam după vârstă și pricepere. Din când în când, unchiul Costicuț umplea paharele cu vinul rubiniu, pentru adulții care se mișcau ca furnicile pe lângă cel ce odată guița când mătușa Goguța îi ducea blidul cu mâncare.

Întotdeauna sarmalele și caltaboșii se fierbeau în seara de Ajun, la foc mic în tuciuri puse pe pirostrii din fier forjat. În casă, cuptorul sobei îmbrățișa cozonacii cu nucă, mac și cacao. Bradul împodobit aștepta colindătorii cu „ Steaua”.

Nici nu intrau bine pe poartă și auzeam:

Steaua sus răsare
Ca o taină mare
Steaua strălucește
Și lumii vestește.

copii cu Steaua — Colindători cu Steaua sursa poza muzeulbucurestiului.ro

În casă reluau cântecul în timp ce unul dintre ei, de obicei cel mai voinic învîrtea de zor Steaua realizată din carton pictat cu imaginea Pruncului. Hârtia creponată în multe culori zbura uneori prin cameră dar erau atât de multe fâșii subțiri lipite pe colțuri că nu ne temeam că ar putea rămâne „ Steaua” fără zorzoane.
Bunica ne spunea că-s scrisori de la Domnul pentru copiii cuminți. Colindătorii primeau de la noi, nuci, mere, saleuri făcute cu osânză și mult gem de fructe, uneori felii de cozonac și bani. Cel mai grijuliu ținea traista în care strângea darurile.

Cei mici erau însoțiți mereu de câte un adult. Când auzea colindătorii unchiul cobora repede în beci. Nu avea el Beciul Domnesc, dar loc era suficient pentru butoaiele lui dragi. „Hai ia o gură din vinul meu. A dat vița în rod bogat”. Mulți îl refuzau, aveau mult de colindat pe ulițele pline de nămeți.

După mulți ani la o masă de Crăciun cineva i-a spus unchiului că vinul lui este un adevărat Pinot Noir. Nu era el impresionat de cuvintele străine, se bucura când vedea oaspeții că-și întind furculițele către castroanele în care încă mai sfârâia untura pe bucățile de carne roșie. Pâinea de obicei coaptă în țăstul bine încins, era ruptă în bucăți mari și împrăștiată pe masă. Mătușa spărgea o ceapă mare în pumni, o desfăcea ca pe un nufăr și presăra multă sare.

„Asta-i sănătate”, spunea ea.

„Dar și vinul dacă-l bei cu măsură”, completa unchiul.

Decembrie_luna magică

O fi pentru unii, eu percep luna asta ca fiind cea mai aglomerată din an. Merg repede pe străzi mai mult sau mai puțin întunecate, în farurile mașinilor observ burnița care-și dansează valsul pe muzica înghețată a universului. Nu prea-mi arde de poezie, unele instituții închid la ora 17, altele în anumite zile la ora 18, eu am hârtii de pus la punct.

Graba mea îmi încălzește mult corpul, aș desface fularul, dar nu am voie să răcesc acum, nu am timp. Suntem în decembrie_luna magică. Trec pe lângă oameni, prind frânturi de conversație, mai ales la semafor unde așteptăm lumina verde.

— VIN pentru prietenii care vin, aud o voce bărbătească în spatele meu. Acum îmi fac stoc de mâncare și băutură pentru masa de Crăciun. În fiecare an mă țin de tradiție. Mai ales că anul ăsta îmi vin copii din străinătate cu niște prieteni englezi și spanioli. Așa că sarmalele le udăm cu un Cabernet Sauvignon, la friptură desfacem un Merlot. La nelipsita salată de boef mă gândesc la un roze sau poate alb. Încă nu m-am hotărât ce să fie.

N-am auzit continuarea, am traversat grăbită cu gândul la treburile mele. Căldura din scara blocului, m-a moleșit instantaneu. La primul etaj un miros de vin fiert cu scorțișoară îmi readuce în gând conversația de pe stradă.

Îmi imaginez sticla de Pinot Noir roșu, demidulce, desfăcută și turnată în ibricul încăpător în care plutesc și feliile de măr pudrate cu scorțișoară. Acum îmi dau seama că niciodată nu am fiert un alt vin decât roșu. Ce-ar fi să încerc un vin alb, de exemplu o Tămâioasa Românească. Nu cred totuși că e o idee bună. Lasă, nu stric bunătate de vin pe încercări. Urc încet cu gândul la sărbătorile care vin. Ar trebui să ies din agitația zilnică și să încep să mă gândesc la ce cadouri pregătesc.

La următorul etaj, cineva a tăiat deja porcul, mă învăluie mirosul bucăților mici de carne prăjite în untură, transformate cu răbdare în celebrele jumări. Imaginația mea zboară către masa de sărbătoare când obligatoriu lîngă ele tronează castronul plin cu murături asortate, și nelipsita carafă cu vin. Și tot la masa de Crăciun din copilărie îmi zboară gândul.

Anii trec, tradiția se reinterpretează

Nu ne mai strângem la aceeași veche masă din lemn. Ne-am împrăștiat care încotro. Încă sărbătorim, dar vinul îl cumpărăm în funcție de etichetă: culoare, vechime, poveste, premii, reduceri (inflația nu a aflat că-i luna cadourilor).

Când găsești toate condițiile îndeplinite sub o singură marcă de ce să nu fie SIGILLUM MOLDAVIAE – Un vin însemnat căci tot e vorba de tradiție.

Crăciun fericit!