poza preluată de pe site confortmerino.ro
Iubesc lâna.
Încă port un pulovăr pe care mama l-a tricotat acum 35 de ani. Găsisem un model frumos într-o revistă nemțească Neckermann. Tatăl unui coleg era șofer de tir. Când venea din cursă aducea câte un catalog frumos colorat. Stăteam înghesuiți pe banca din fața blocului răsfoind paginile lucioase.
Iarna în acel an nu a fost foarte friguroasă, pulovărul meu lung cu multe torsade, pe care l-am căptușit cu o banală pânză, a devenit a doua mea “piele”.
Îl purtam de dimineața până seara. Nu-mi făceam griji că se șifonează. Se întâmpla câteodată să mă prindă ploaia în drum spre facultate; aveam grijă doar să-l întind pe o bancă liberă, sau pe spătarul unui scaun. Știam că până plec, se usucă. Şi surprinzător nu rămânea acel miros de ud_murdar, specific altor tipuri de ţesături. Lâna are misterele ei.
Ținea la murdărie! Asta era expresia favorită a mamei. Deși avea o culoare crem cu inserții gri părea că nu se murdărește nciodată. Era magnific.. Nu puteam decât să mă bucur. Îl luam pe mine toamna când rugineau frunzele și-i dădeam jos când mușca Crivățul aerul înconjurător.
Lâna toarsă într-un fir gros, o primise mama de la o rudă care creștea oi. Era aspră, dar nu mă deranja că nu purtam pulovărul tip pardesiu direct pe piele. Aflasem atunci că bătrânii oieri, după ce tundeau oile, curățau lâna cu fiertura din planta numită săpunariță.
poza din arhivă personală
Aveam o prietenă Ioana, care mi se plângea mereu de dureri de spate. Abia mai stătea în picioare în fața elevilor. Investigaţiile medicale nu indicau o afecţiune gravă, dar avea mereu probleme cu somnul. La şcoală era necesar să fie activă şi implicată în viaţa elevilor.
Într-o zi bunica unui copil a venit şi i-a dat o vestă din lână. S-o poarte mereu i-a spus. O va ajuta. Şi să caute pe la bătrâni o plapumă de lână pe care să o pună în pat.
A luat-o neîncrezătoare, dar observând că durerea s-a ameliorat, a hotărât să poarte vesta. Numai că vara se apropia cu repeziciune. Îşi dorea rapid o soluţie. Mama ei avea la țară o plapumă veche de lână pe care o folosea în loc de saltea. Povestindu-mi de durerea ei, și-a dat seama că nopțile dormite în casa copilăriei, erau mult mai odihnitoare.
A hotărât să-i lase mamei plapuma veche și m-a rugat să caut eu ceva pe internet. De câțiva ani trecerea de la toamnă la iarnă se lăsa cu alergii: nas înfundat și ochii înlăcrimați. Ştia că nu este răceală, dar era mereu îngrijorată când intra în sala de clasă.
Am tastat pe Google prima expresie: plapumă lână.
În 0,47 secunde am primit aproximativ 279.000 rezultate.
– Ce înseamnă asta, m-a întrebat Ioana, ștergându-și ochii
– Asta înseamnă că de-atâtea ori s-a căutat pe google după această expresie.
– Ei vezi, ştiu oamenii ce ştiu! Caută şi alţii lână.
Ne-am oprit la Confort Merino.
A pufnit-o râsul când am citit pe site:
Pilota N1 – încăperi cu temperatura de 23-26°C
Pilota N2 – încăperi cu temperatura de 22-24°C
Pilota N3 – încăperi cu temperatura de 20-23°C
Plapuma N5 – temperatura între 18-22°C.
Set 4 anotiompuri N2+N1
Am întrebat-o ce i se pare amuzant.
– Râd de mine și de mama, a zis. Imaginează-ți plapuma grea pe care inițial o făcuse ca să ne acoperim cu ea. Învelită în fața aia imitație de mătase. Groasă cât un lat de palmă. Care stătea ca tabla pe corp. Seara când duduia focul în sobă transpiram îngrozitor, mai spre dimineață, când focul era deja cenușă simțeam frigul cum intră pe la spate. Cred că de acolo mi se trage.
Acum uite, oamenii ăștia nu numai că au făcut plapumă, dar au dozat cantitatea de lână din ea astfel încât să-ți fie potrivită. Mulți acum au centrală și pot seta temperatura la o valoare constantă. Şi îşi cumpără pilota corespunzător.
Strănută, suspină, caută şerveţelele îşi şterge ochii.
– Ia vezi ce mai scrie.
– Cică să nu dormi pe ea că-i strici forma. Dar stai, au și protecție saltea. Și-ți alegi dimensiunea în funcție de dimensiunea patului.
– Hai că-i bine. Mai departe.
– Hipoalergenică, antibacteriană și rezistentă la mucegai în mod natural
Este dovedit științific faptul că lanolina are efecte hipoalergenice, antibacteriene și anti-mucegai. Un produs din lână cu lanolină în patul dumneavoastră diminuează aproape în totalitate apariția acestor probleme.
– Stai, zice, mai citește odată,cum adică hipoalergenică? Te pomenești că…
Ochii îi strălucesc ca luminițele în pomul de Crăciun. Revelație, sau lacrimi din cauza alergiei, nu prea-mi dau seama; o văd doar că se repede la pat, ridică pilota îi desface fermoarul și citește etichetele: cea de pe așternut și cea de pe pilotă.
– Tu, aici scrie că amândouă sunt de poliester. Fii atentă că de aia mă apucă pe mine lăcrimatul doar toamna_iarna. Din cauza pilotei.
– Hai să citim la rubrica despre noi: Totul a început de la o saltea adițională ce am cumpărat-o pentru fiica noastră, citind despre proprietățile terapeutice ale lânii.
– Aaaa, acum înțeleg. Păi ce nu face un părinte pentru copilul lui. Caută soluţii. Ce mai scrie?
Îi privesc nasul înroşit, ochii duşi în orbite, şi mă gândesc dacă trebuie să citesc chiar tot ce scrie pe site, până se hotărăşte să facă o comandă!
Citesc în continuare
– Plăpumile și pernele umplute cu lână naturală sunt alegerea potrivită pentru persoanele cu sensibilitate crescută la substanțe chimice și sunt ideale și pentru nou-născuți.
– Aaaaa, păi eu am schimbat detergentul eram sigură că e de la el, le-am încercat pe toate. Ajunsesem să iau pernuţe la bucată ca să văd la care marcă fac alergie. Cu toate aveam aceeaşi stare. Dar numai din toamnă până în primăvară, că aici era nelămurirea mea.
Cu nou născutul încă nu e cazul, dar poţi să ştii că nu vine fiică-mea de la Bucureşti şi zice, mamă o să am un copil, ai tu grijă de Bebe că eu îmi fac o carieră! Ia vezi au ceva pentru ei?
– Au, fii atentă Set Lenjerie Color Baby Roz şi Set Lenjerie Color Baby Turcoaz, compus din: o față de pernă, un cearșaf de pat prevăzut cu elastic în patru colțuri; o husă de pilotă realizată în formă de sac cu 2/3 deschidere la bază. Şiiii mai scrie că: se spală la maşină la max. 60°C, nu te cocoşezi pe cadă, sau să te duci cu ele la curăţătorii chimice.
– Minunat, dar hai să ne uităm şi la preţuri.
– Ne uităm, imediat şi la asta, dar să mai citim puţin despre noua colecţie, am o nelămurire referitoare la Inovația Confort Merino – 3Direcții. Scrie aşa: Inovația acestei colecții constă în dispunerea fibrelor de lână pieptănată după metoda 3Directions.
– Adică?
– Capacitate de termoreglare superioară; Rezistență sporită la rupere a umpluturii şi asta sunt sigură că o să-ţi placă foarte mult Drapaj excelent – Drapajul unei pilote reprezintă capacitatea unui produs de a lua forma corpului, evitând formarea cavităților (spațiul dintre corp și pilotă) ce scad temperatura sub pilotă.
– Ei asta da. Hai cu preţurile.
– Păi acum în perioada asta beneficiezi de reduceri consistente. Ia uite, poţi cumpăra online în rate egale, fără dobândă. Unde ai card?
– Am 2. Dar ce contează?
– Dacă ai la una dintre băncile cu care au ei colaborare nu ţi se ia comision:
Banca Transilvania,
BRD Finance
Alpha Bank
Garanti BBVA
First Bank
– Avantaj eu! Hai să facem cont. Iarna asta termin cu lăcrimatul.
– Dar nu vrei tu să mai citim puţin şi nişte informaţii medicale. Sunt în engleză, dar hai că amândouă ne descurcăm.
– După ce facem comanda luăm şi dicţionarul. Hai!
https://www.youtube.com/channel/UC73SP6Pt_2-tv1U0pK5fb3w/videos
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2022 Proba 16. Lâna – arma secretă împotriva alergiilor
poza preluată de pe site confortmerino.ro
[…] Este antibacteriană oiţa bărsană? […]
Mulțu-hapciu-mim! 🙂
Cu drag şi căldură