Poveste din autobuz_Pensie socială

Zgomot la ușa din față. O femeie plinuță bine, trece repede pe lângă mine pe culoar.

– Îmi închizi ușile în față? Că doar văzuși că alerg să te prind. Ce șofer ești tu?

Exact ce a zis șoferul n-am înțeles. Femeia are în mâna stângă o plasă, cu dreapta ține lipit de ureche un telefon.

Vorbește foarte tare este revoltată. 

 

– Stai să vezi comedie, eu în cuponul de pensie sunt socială dar la alimente nu sunt, păi cum vine asta. Cică ăia sunt handicapați. Păi și eu ce am? Că tot 1o milioane am pensie. Ăla a stat la căldură iarna, și-a crescut copii, ia ca mine socială de 10 milioane și mai ia și alimente cică să nu mă cert cu ea. Da cu cine, nu face ea alimentele?

 

A vorbit încontinuu. Tare, aveam senzația că e auzită și de cei care se aflau în mașinile ce circulau în sens opus.

 

Covrigi, varză murată, avocata, președinta, curentul, taxa de parcare, ardei, pâine…

 

A coborât în aceeași stație cu mine. Înainte de a se deschide ușile, a început iar cu pensia socială. 

 

Noroc că merg repede. S-a făcut repede tăcere în jurul meu.

 

Gabriela Marinescu

Am multe roluri: fiică, soră, soție, mamă, mătușă, verișoară....
Aș fi vrut să fiu profesoară, dar viața m-a dus către o facultate cu profil tehnic. Nu știu dacă era în firea mea partea pragmatică; poate liceul industrial, mai apoi facultatea de electrotehnică m-au determinat să fiu o persoană practică. Mânuiesc cu ușurintă o bormașină electrică, o motosapă, repar instalația sanitară, dar cel mai mult îmi place să mânuiesc stiloul.
Îmi plac cuvintele. Sunt fascinată de puterea lor. Cu un cuvânt poți mângâia sau lovi.
Eu sunt Gabriela Marinescu

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I accept the Privacy Policy