Vârsta este doar un număr
Zic optimiștii.
Acum când am schimbat buletinul pentru a nu știu câta oară (cine stă să numere asemenea banalități!?) mă gândesc că numărul ăsta reprezintă și el ceva.
La tinerețe o fi numărul de ore nedormite din cauza petrecerilor, sau numărul prăjiturilor mâncate pe furiș.
Dar mai târziu să fie oare numărul kilogramelor în plus care au uitat să mai plece?
Sau (și mai rău) numărul ridurilor ce se vor ascunse. Ups!
Ce mă mai derutează pe mine este că un bărbat cu riduri este șarmant pe când o femeie este: neglijentă, bătrână, prea săracă, prea indiferentă…
Unde vreau să ajung?
La întâlnirea de zeci de ani de la terminarea școlii generale.
Mda! Unii colegi s-au gândit că toți fac întâlniri de la terminarea liceului de obicei din 5 în 5 ani, alții iau în calcul facultatea, uite că un coleg s-a gândit să ne revedem și noi cei care … abia ne mai recunoaștem. La 14 ani când terminam școala generală semnam prima dată pentru buletin. Acum îi spune carte de identitate. Tot cu poze de care nu cred că e cineva mulțumit. Nu știu ce camere au, dar se văd perfect ridurile, pungile de sub ochi sau petele de pe frunte!
S-a făcut un grup pe FB s-a postat poza de final de clasa a VIII-a, și hai să ne strângem.
Acum mă uit la poză, mă uit la persoanele care aderă la grup, nu mă mai recunosc nici pe mine dar pe ei.
Propunerea de întâlnire este pe la ora 17. Cu alte cuvinte, ziua, când soarele este încă pe cer și strălucește bine în părul cărunt!
Chiar dacă avem toți aceeași vîrstă parcă n-am îmbătrânit la fel.
Eu una n-am de gând să-mi las prea mult ridurile la vedere.
Deși nu prea folosesc farduri, acum am așa o poftă să-mi ascund vârsta. Să fie un orgoliu, să fie o supărare pe maturitate ca să nu-i zic altfel…
Voi reuși oare să le păcălesc acuitatea vizuală dacă folosesc cum trebuie un fond de ten hidratant? Adică să reușesc și eu să fac corespunzător un machiaj de zi. Cineva mi-a recomadat produse Revers.
Și pentru că Domnul Google are răspuns pentru orice tastez întrebarea cheie:
Secretul machiajului perfect?
MyCosmetics răspunde: Înainte de a aplica fardul de obraz MINERAL Blush PURE, zâmbeşte mai întâi, apoi întinde fardul pe suprafaţa pomeţilor, doar pe zona care se rotunjeşte, nu pe tot.
Ei bine, antitalent cum sunt la fardat, acest mic truc îmi vine ca o mânușă.
Văzusem într-un tutorial că dacă vrei să apari în poză cu un zâmbet real, întâi închizi ochii, zâmbești, apoi îi deschizi, și toată fața va radia.
Acum zâmbesc cu ochii deschiși pentru că din ce citesc pe site îmi dau seama că încep să pricep cum vine treaba cu multitudinea de produse existente în stoc.
Pudră sau blush? Or fi diferite?
Acum, după un mic studiu, aflu că-mi trebuie întâi o bază de machiaj. Aleg Pudra matifiantă Bamboo DERMA FIXER este 2 în 1 și bază și fixator de machiaj.
Datorită formulei sale concentrate și pigmentării puternice, produsul garantează un efect de lungă durată.
Asta-i bine, am eu o problemă cu fardurile, de acasă până la restaurant nu știu cum se face dar pare că-mi cade culoarea de pe față. Mai am problema asta și la păr cu fixativul, dar hai să le luăm pe rând că-mi pierd ideile.
Deci folosesc acest produs pentru că-mi accentuează perfect pomeții, îmi catifelează pielea și îmi asigură un aer proaspăt.
În mintea mea se traduce că arăt mai tânără decât sunt. Până aici e bine.
Blush-ul este ideal pentru conturarea feței și se asortează întotdeauna cu rujul de buze.
Eiii, aici e mai complicat, ce să aleg din multitudinea de rujuri de pe site? Până la urmă mă gândesc că Rujul de buze Satin Lips, Revers, colectia Nude Revelation, Nr 27, nude mat, este alegerea perfectă pentru mine. Un roșu prea intens nu prea se asortează cu numărul ăla din buletin de care vorbeam.
Are textura bogată, nu usucă buzele, dar rămâne pe buze pentru un timp îndelungat.
Asta-i chiar de bine, că noi femeile obișnuim să ne pupăm cînd ne vedem; și un pupic aici, unul colo, se duce minunăție de culoare de pe buze și zău că nu-mi doresc!
Timp, încotro mergi
Spre ce meleaguri noi, grăbit alergi
Cum, poți într-o zi
Să schimbi în oameni mari niște copii?
…cântă Stela Enache acompaniată de oftatul meu.
Dacă mă uit bine în oglindă observ că timpul petrecut în fața monitorului a amplificat umbrele de sub ochi; ar fi nevoie totuși de un produs care fără să încarce tenul, să dea pielii un aspect proaspăt și odihnit. E timpul să achiziționez și un Corector lichid, Camouflage, Revers, Nr 103 Natural. Să fie acolo. Îl pun în geantă înainte să plec de acasă. Dacă am nevoie de retuș în timpul întâlnirii? De la emoții, poate vărs o lacrimă care lasă la iveală un rid rătăcit!
Așa, să nu uit de podoaba capilară!
Înainte cu câteva zile voi pregăti părul. Păi nu merită și el o ingrijire cu CBD? Adică îl voi încânta cu o Mască de păr cu ulei natural de cânepă cu CBD, adică canabidiol, tocoferol și terpineol. Cuvinte greu de pronunțat, dar cu efect magnific pentru părul meu care a suportat diverse vopsiri de-a lungul timpului.
Mai aflu din descriere că este un produs bio si vegan friendly. Cu masca ar trebui să mă grăbesc. Având un fir foarte uscat și slăbit, va fi nevoie de ceva timp până-și recapătă strălucirea.
Un tuș de ochi și un fard de pleoape e tot ce-mi mai trebuie. Să fie Fardul de pleoape Galant, Smoky Collection, no 01P, albastru sidefat de la Revers, ce contine 3 nuanțe puternic pigmentate, și o bază. E bine, am mai spus, eu am nevoie de baze.
Mai am nevoie de ceva ca să fiu oau?
A da! Unghiile!
Pentru că nu știu exact ce haine voi purta la întâlnire mă orientez spre Lacul de unghii cu efect de gel Maxi Color Gel, de la Revers de culoare bej. O culoare neutră, nu-mi doresc să atrag atenția asupra mâinilor. Știm cu toții că mâinile dezvăluie cel mai bine vârsta.
Acum, după un așa studiu aprofundat pot să spun că nu mai sunt chiar un antitalent!
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2023
Proba 11. Machiajul de zi. Cucerește lumea cu un look marca Revers!